Băncile care acordă credite prin programul Noua Casă au solicitat ridicarea plafonului de 70.000 de euro pentru creditele cu avans de 5%, a declarat pentru Economica.net, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). Decizia însă va fi luată în vară, la rectificarea bugetară și în funcție de evoluția programului.
„Avem solicitări de la instituțiile financiar bancare de ridicare a plafonului. Propunerea instituțiilor bancare este să se alinieze la plafonul de 120.000 de euro. Practic o aliniere la codul fiscal și la cota redusă a TVA de 9%. Avansul va rămâne tot 5% și se vor putea cumpăra locuințe vechi și noi. E o propunere a sistemului bancar, iar decizia va fi luată după 1 iulie, în funcție de evoluția programului”, a declarat pentru Economica.net, Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM.
În prezent, plafoanele maxime ale garanțiilor sunt de până la 60% pentru locuințele noi, de până în 140.000 de euro, pentru care avansul este de 15% și garanții de până la 50% pentru creditele de până la 70.000 de euro, pentru locuințe vechi și noi, cu un avans de 5%.
Dacă propunerea din partea băncilor va fi aprobată, atunci mai mulți tineri se vor încadra în program și vor putea cumpăra locuințe mai mari și mai scumpe.
În ultimii ani, prețurile la locuințe au tot crescut, iar apartamentele noi cu trei camere sar cu bine pragul de 70.000 de euro. Spre exemplu, prețul mediu cerut al unui apartament cu trei camere în București a fost 118.000 de euro în luna ianuarie, potrivit datelor portalului Anunțul.ro. Pentru un apartament cu două camere, prețul mediu cerut a fost de 81.500 de euro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News