Skip to content
Sport

Bani mai mulţi pentru sport! MTS alocă 161 de milioane de lei federaţiilor şi 60 pentru COSR

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat marţi că membrii comisiilor parlamentare au dat aviz favorabil bugetului pe 2019. Conform sursei citate, MTS alocă 161 de milioane de lei pentru federaţii, 60 de milioane pentru COSR şi 45 de milioane pentru premierea sportivilor care obţin medalii în concursurile internaţionale.

Pentru anul 2019, bugetul MTS este de 658 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 95,19 la sută a alocaţiilor de la bugetul de stat.

O parte dintre cele mai importante sume prevăzute în bugetul MTS pe 2019:

45 de milioane de lei – pentru plata premiilor sportivilor care obţin rezultate deosebite la competiţiile internaţionale;

3,5 milioane de lei – pentru plata indemnizaţiilor care se acordă sportivilor pe perioada pregătirii loturilor nationale şi participării la competiţii;

4.5 milioane de lei – pentru finanţarea activităţii celor 35 de centre de tineret;

5 milioane de lei – pentru participarea unui număr de 8.000 de copii la tabere;

3 milioane de lei – pentru participarea a 7.000 de tineri la tabere sociale;

30 de milioane de lei – pentru finanţarea pregătirii si participării la competiţii a sportivilor;

9 milioane de lei – pentru programul “România în Mişcare”, destinat elevilor din clasele V-VIII;

57,5 milioane de lei – pentru investiţii. Din această sumă se vor finanţa cheltuielile pentru realizarea unor investiţii majore la complexurile sportive nationale Snagov, Lia Manoliu şi Lascăr Pană Baia Mare;

60 de milioane de lei – pentru activitatea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman;

58,5 milioane de lei – pentru rente viagere care se plătesc unui număr de 516 foşti mari campioni;

5 milioane de lei – pentru finanţarea a 65 proiecte cu peste 10.000 de tineri;

8 milioane de lei – Indemnizaţii de merit;

161 milioane de lei – pentru finanţarea activităţilor federaţiilor sportive nationale;

Şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea bugetului de stat pe 2019 va începe miercuri, la ora 16.00.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *