Barajul neterminat din zona inundată care putea limita dezastrul

Sursa foto: facebook

După ce mii de locuințe au fost inundate și după ce 7 oameni au murit, autoritățile caută soluții pentru prevenirea altor dezastre în județul Galați. Locuitorii din Pechea și Slobozia Conachi s-au mai confruntat cu inundații în trecut, chiar de 2 ori în ultimii 11 ani. Situația actuală i-a amintit premierului Ciolacu de un proiect mai vechi din zona Suhurlui. Un baraj a fost gândit pe vremea comunismului, a fost construit parțial, dar a fost abandonat. Acum, ministrul Mediului promite că va propune refacerea barajului care, spune el, ar putea rezolva o parte din probleme.

Lângă cele două comune grav afectate, Pechea și Slobozia Conachi, se află barajul din Câmpia Suhurluiului, gândit inițial pentru irigații. Amenajarea îi putea apăra pe oameni de inundații, dacă ar fi fost terminat. Potrivit ministrului Mediului, acum s-a înregistrat cea mai mare cantitate de precipitații în zonă: 200 de milioane metri cubi de apă.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: Este un baraj care ar asigura comuna Pechea și Slobozia Conachi, cel puțin. E un baraj care ar putea să înmagazineze exact 200 de milioane de metri cubi de apă. Astfel de acumulări hidrotehnice convenționale ar putea să rezolve o parte din probleme.

Construcția barajului a început în anii ’60 și a fost abandonată în 1989. De atunci, nu a mai intrat în atenția autorităților.

Marcel Ciolacu, premier: A treia oară când se întâmplă în zonă. Există un proiect înainte cu un baraj. Vedem în ce stadiu e. Era într-un stadiu de lucru de până la 70% finalizat. Cred că prioritățile de acum e refacerea infrastructurii.

Statul român nu a învățat din greșeli și lasă istoria să se repete. În 2013 și 2016, aceleași localități au fost afectate de inundații masive.

Ministrul Mediului promite că proiectul barajului va intra cu prioritate pe masa discuțiilor.

Mircea Fechet – ministrul Mediului: Astăzi suntem în proces de evaluare al restului de executat pentru acele lucrări și vreau să spun că în ședința de miercuri voi veni cu o notă conceptuală pentru acest proiect.

Reprezentanții Administrației Naționale Apele Române spun că lucrează acum la un proiect pentru valorificarea barajului de la Suhurlui pentru a evita inundațiile majore.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: