Skip to content
Internațional

Barak Obama își desființează succesorul la Casa Albă: Un dezastru haotic absolut

Liberty News Now

Fostul preşedinte american Barack Obama a criticat aspru reacţia administraţiei Trump la criza noului coronavirus, pe care a descris-o drept ”un dezastru haotic absolut”, în timpul unei convorbiri private avută vineri seara cu persoane care au lucrat cu el la Casa Albă şi în administraţia sa, relatează CNN, citat de News.ro.

Comentariile, confirmate pentru CNN de trei foşti oficiali ai administraţiei Obama, oferă cea mai puternică evaluare de până acum a unui fost preşedinte faţă de modul în care preşedintele Donald Trump şi echipa sa au gestionat pandemia mortală şi argumentează de ce crede Obama că democraţii trebuie să îl susţină pe fostul vicepreşedinte Joe Biden pentru a-l înfrânge pe Trump în alegerile din noiembrie.

Într-o discuţie de 30 de minute cu membri ai Obama Alumni Association, fostul preşedinte a spus că răspunsul la epidemia de coronavirus reaminteşte cu tărie de ce este nevoie de un leadership guvernamental puternic în timpul unei crize globale. Discuţia a avut rolul să îi încurajeze pe foştii membri ai staff-ului preşedintelui Obama să devine mai angajaţi în campania prezidenţială a lui Biden.

”Aceste alegeri care se apropie – la toate nivelele – sunt atât de importante pentru ne vom lupta nu doar nu doar cu un om sau cu un partid politic. Ne luptăm cu aceste tendinţe de lungă durată, de a fi egoişti, tribali, divizaţi, de a-i vedea pe ceilalţi ca duşmani, care au devenit un impuls mai puternic în viaţa americană”, a spus Obama.

Comentariile au fost publicate prima oară de Yahoo News, care a obţinut o înregistrare audio a discuţiei. Un purtător de cuvânt al lui Obama a refuzat să comenteze remarcile fostului preşedinte.

Secretarul de presă al Casei Albe Kayleigh McEnany a respins sâmbătă criticile exprimate de Obama, afirmând într-o declaraţie la CNN: ”Reacţia preşedintelui Trump la coronavirus a fost fără precedent şi a salvat vieţi ale americanilor”.

Casa Albă nu a răspuns comentariilor lui Obama referitoare la decizia Departamentului de Justiţie de a renunţa la acuzaţiile împotriva lui Michael Flynn.

Analizând cazul în timpul convorbirii, Obama a spus că decizia procurorului general Wiliam Barr de a renunţa la acuzaţiile penale aduse împotriva lui Flynn sugerează că ”domnia legii este în pericol” în Statele Unite.

Înainte ca Flynn să fie numit în funcţia de consilier pentru securitate naţională, Obama l-a avertizat pe Trump în privinţa acestuia şi a exprimat îngrijorări legate de relaţia acestuia cu Rusia.

Dar cele mai aspre critici ale fostului preşedinte au fost legate de gestionarea crizei coronavirusului.

”Este o parte a motivului pentru care reacţia la această criză globală a fost atât de anemică şi de inegală. Ar fi fost rea chiar şi cu cel mai bun guvern. A fost un dezastru haotic absolut, în condiţiile în care această mentalitate de ‘mie ce îmi iese din asta şi la naiba cu toţi ceilalţi’ este operaţionalizată în guvernul nostru”, a spus Obama.

Acesta a adăugat: ”acesta este motivul pentru care voi petrece cât de mult timp va fi necesar şi voi face campanie cât voi putea de mult pentru Joe Biden”.

După ce luna trecută şi-a anunţat în mod oficial sprijinul pentru Biden, Obama a spus că se va implica puternic în campanie pentru a-l ajuta pe Biden să câştige. Remarcile făcute vineri seara sunt cel mai recent exemplu al acestui efort, fostul preşedinte afirmând: ”Sper că toţi aveţi acelaşi sentiment al urgenţei ca şi mine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *