Skip to content
Societate

Bărbat implicat în aruncarea în aer a mai multor bancomate, arestat preventiv

Hotnews

Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, a anunţat, vineri, arestarea preventivă a bărbatului cu cetăţenie româno-moldoveană, suspectat de furturi din bancomate prin aruncarea în aer a acestora, transmite Agerpres.

Astfel, poliţiştii au efectuat, joi, cinci percheziţii domiciliare, în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cunoscut opiniei publice ca „bancomatul aruncat în aer, în Sectorul 3„.

Şeful DGPMB a precizat că poliţiştii l-au prins pe suspect în trafic, iar în autoturismul acestuia au fost identificate şi ridicate aparate de bruiaj, telefoane mobile, staţie de emisie recepţie, cagule, măşti, spray iritant-lacrimogen şi mănuşi de diferite tipuri.

După audieri, s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspectului, iar ulterior acesta a fost arestat preventiv.

De la data de 20 mai 2019, când au debutat cercetările în această cauză, poliţiştii implicaţi în cercetare, împreună cu procurorul, în urma activităţilor procesual penale desfăşurate, au ajuns la concluzia că persoanele implicate în acest dosar ar fi săvârşit şi alte fapte pe teritoriul României, toate acestea fiind preluate pentru continuarea activităţilor„, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis vineri.

Pe parcursul percheziţiilor efectuate joi, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ialomiţa, au fost identificate şi ridicate dispozitive artizanale denumite generic „pizza-slide”, substanţe cu potenţial exploziv, mai multe documente de identitate emise de diverse state, documente ce urmează a fi expertizate, având în vedere că există suspiciuni cu privire la veridicitatea lor, telefoane mobile, staţii de emisie-recepţie, aparatură de bruiaj, obiecte de vestimentaţie, seturi de plăcuţe de înmatriculare auto.

De asemenea, a fost găsit un autoturism marca BMW seria 5, reclamat ca furat în anul 2019 dintr-o localitate din judeţul Ialomiţa. Autoturismul în cauză, precum şi alte două maşini au fost indisponibilizate.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi identificării tuturor persoanelor implicate, cu bărbatul în stare de arest preventiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *