Bărbatul care a evadat din Bucureşti, prins la Oradea / O persoană l-a recunoscut şi a sunat la 112

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Bărbatul care a evadat dintr-o dubă aflată î=n faţa unei clinici medicale din Bucureşti a fost prins, în noaptea de marţi spre miercuri, la Oradea. O persoană l-a recunoscut şi a sunat la 112.

„La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, judeţul Bihor, poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni  Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din judeţul Satu Mare, urmărit naţional. Acesta fusese încarcerat  în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, iar la data de 9 aprilie a.c., în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din Bucureşti, în vederea unui consult medical, a deschis uşa ambulanţei, care se afla staţionată în apropierea clinicii şi a fugit”, a transmis, miercuri, IPJ Bihor.

Sursa citată a precizat că bărbatul se află în custodia poliţiştilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea.

”Menţionăm că, la depistarea persoanei urmărite, şi-a adus aportul un cetăţean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media şi a apelat S.N.U.A.U. 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficienţă de poliţiştii din Bihor, bărbatul fiind identificat şi prins la scurt timp. Poliţia din Bihor îi mulţumeşte pe această cale cetăţeanului, pentru spiritul civic demonstrat”, a mai precizat sursa citată.

Bărbatul a evadat, marţi, din faţa unei clinici din Bucureşti şi a fost dat în urmărire la nivel naţional şi consemn la frontieră.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL