Skip to content
Politică

Bărbatul care a pătruns în Casa Albă avea un cuțit

Bărbatul care a pătruns vineri în incinta Casei Albe avea asupra sa un cuţit şi voia să îi atragă atenţia asupra problemelor ţării preşedintelui Barack Obama, a anunțat Secret Service, citat de Fox News.

Omar J. Gonzales, în vârstă de 42 de ani, avea ascuns sub haine un cuţit în momentul în care a fost surprins în Casa Albă.

În momentul în care a fost imobilizat, intrusul i-a spus unui agent că era „preocupat de faptul că situaţia din SUA se agravează şi că trebuia să îl sesizeze pe preşedintele Obama pentru a informa populaţia”, potrivit actului de acuzare.

Obama nu mai era la Casa Albă în momentul incidentului, petrecut vineri în jurul orei 19.20.

Președintele american, fiicele lui şi un prieten părăsiseră Casa Albă cu patru minute înainte, îndreptându-se cu elicopterul spre reşedinţa de la Camp David (Maryland), unde familia prezidenţială petrece weekendul. Michelle Obama se afla deja la Camp David.

Iniţial, Secret Service anunţase că intrusul nu era înarmat.

Omar Gonzalez, domiciliat în Copperas Cove (Texas), a fost inculpat pentru pătrundere ilegală în complexul prezidenţial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *