Skip to content
Europa

Bărbatul care l-a pălmuit pe Macron, condamnat la 18 luni de închisoare

Twitter

Bărbatul care l-a pălmuit pe preşedintele francez Emmanuel Macron în timpul unei viizte în departamentul Drôme, Damien T., a fost condamnat joi la 18 luni de închisoare – dintre care patru luni cu executarea -, relatează Le Monde.

Damien T., în vârstă de 28 de ani, a fost judecat în regim de urgenţă, la Valence, la două zile după fapte, în urma cărora Macron a fost susţinut unanim de către clasa politică. Tribunalul din Valence a emis un mandat de depunere, prin care vinovatul este încarcerat încă de joi seara. Parchetul a cerut ca tânărul să fie condamnat la 18 luni de închisoare. Acesta a recunoscut, în cadrul audierii, că l-a pălmuit pe şeful statului.

Această pălmuire, ”absolut inadmisibilă” este un ”act de violenţă deliberată”, a acuzat reprezentantul Ministerului Public. ”Nu există o incapacitate temporară sau totală, însă este un act violent”, a pledat magistratul, subliniind că preşedintele ”nu a dorit să vadă un medic”.

Nu cer o amendă, însă vă cer să pronunţaţi împotriva sa o interdicţie definitvă de exercitare a unei funcţii publice”, interzicerea dreptului de vot pe o perioadă de cinci ani şi interdicţia deţinerii vreunei arme pe aceeaşi perioadă, a declarat magistratul, care a precizat că Damien T. risca o pedeapsă de trei ani de închisoare şi o amendă în valoare de 45.000 de euro.

Potrivit News.ro, procurorul şi-a exprimat îngrojorarea cu privire la o eventuală recidivă şi a subliniat că observă ”un fel de hotărâre rece” la un bărbat care nu a avut probleme cu justiţia.

Celălalt bărbat arestat, Arthur C., ”urmează să fie convocat în instanţă la sfârşitul celui de-al doilea semestru al lui 2022, pentru a răspunde cu privire la infracţiuni în legătură cu arme deţinute în mod ilegal”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, procurorul Republicii Alex Perrin.

Întrebat, joi după-amiaza, la Centrul de Antrenament Clairefontaine, unde s-a întâlnit cu echipa de fotbal a Franţei înaintea Campionatului European de Fotbal care începe vineri, Emmanuel Macron a denunţat o faptă ”imbecilă şi violentă”. Şeful statului a preferat să evoce ”optimismul, întoarcerea la viaţă şi la muncă”.

El a spus de ce nu a depus plângere. ”Justiţia s-a sesizat imediat şi având în vedere locul meu, cred că trebuia să las justiţia să-şi urmeze cursul”, a declarat el.

Agresiunea a vut loc marţi după-amiaza, în urma unei vizite la Liceul hotelier Tain-l’Hermitage, în Drôme. În timp ce preşedintele se ducea să se întâlnească cu mulţimea, un bărbat l-a pălmuit şi a strigat sloganul regalist ”Montjoie! Saint-Denis!” şi ”Jos Macron!”. El a fost culcat la pământ de mai mulţi membri ai serviciului de securitate.

Cei doi bărbaţi, care locuiec la Saint-Vallier, au fost arestaţi imediat după incident. Niciunul dintre ei nu este cunoscut serivciilor judiciare sau de informaţii. Damien T., ”care se află într-un cuplu, fără copii şi fără profesie” a recunoscut la audieri că ”l-a lovit pe şeful statului şi i-a denunţat politica”. Cei doi amici sunt membri ai unor asociaţii din comuna lor ”în legătură cu arte marţiale, Evul Mediu şi universul mangas”, potrivit procuraturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *