Unul dintre liderii locali ai PSD, a intrat în atenția publică în urma apariției unei înregistrări în care își amenință subordonații din instituțiile locale cu tăierea fondurilor în cazul în care Victor Ponta nu câștigă alegerile prezidențiale. Vicepreședintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, regretă acum gesturile sale, vorbind despre turul doi al alegerilor prezidențiale, relația cu liderii partidului și legătura dintre politică și Biserică.
Vicepreședintele Satu Mare spune că amenințările sale au fost făcute pentru că „nu îi plac lucrurile făcute pe jumătate”.
„Ei mă ştiu pe mine, sunt un om de suflet, n-am obiceiuri proaste, nu iau măsuri dure împotriva colegilor. Sunt, însă, un pic mai hotărât şi nu-mi place să fac lucurile pe jumătate. (…) Eu îmi cer scuze pentru că i-am jignit sau dacă s-au simţit jigniţi spune acum Govor”, spune Mircea Govor într-un interviu pentru gândul.info.
Întrebat dacă este normal să îndemne preoții să se implice în campania electorală, acesta spune că a îndemnat să fie votat un candidat ortodox.
„Toţi suntem oameni, toţi trăim în aceeaşi ţară, da? Acuma, şi preoţii sunt tot oameni şi pot avea opţiuni politice. Fiecare preot poate avea o opţiune în viaţă şi o poate transmite către semeni, către populaţia din comuna respectivă – dacă vrea, asta nu este obligatoriu. Eu zic că nu e o mare greşeală, iar preotul trebuie să slujească poporul”, a susținut acesta.
Totodată, Mircea Govor și exprimat regretul pentru pierderea alegerilor, l-a elogiat pe Victor Ponta și a vorbit despre speranța ca PSD să rămână la guvernare.
„Eu regret foarte mult. Sunt foarte mâhnit. Sunt foarte supărat. Eu îl consider pe Ponta un om excepţional, foarte calculat. Un om cu care poţi discuta orice. Care e pregătit şi ca prim-ministru, şi ca preşedinte. Dar, dacă poporul a decis, să vedem cât a decis de bine pentru ţară. Oricum, pentru judeţul Satu Mare, că eu sunt sătmărean, mi-aş dori să rămână premier, ca să ducem la bun sfârşit ceea ce am început. Programele de dezvoltare au ridicat foarte mult standardele comunelor. Nu ştiu dacă schimbarea guvernului sau aplicarea altor măsuri vor fi în folosul cetăţenilor. Eu zic că nu. Să nu uităm: toţi se temeau că PSD ia puterea absolută. Păi, acuma dacă ACL ar vrea să ia guvernul, nu e putere absolută? Eu nu mai vreau să mă întorc la treburi de genul ăsta şi chiar, vă spun sincer, sunt ferm convins că ţara pierde dacă nu va continua cu această guvernare. Este părerea mea personală”, a conchis Mircea Govor.