Skip to content
Puterea Știrilor Video

Baronii, tăiați de pe lista lui Ciolacu. Cine va face parte din echipa de conducere a PSD

Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, este unul dintre susținătorii lui Marcel Ciolacu la șefia Partidului Social Democrat. Edilul a declarat că nu va candida pentru vreo funcție la Congresul partidului din această lună, însă a precizat că își dorește ca în echipa lui Marcel Ciolacu „să fie și oameni cu certă orientare pro-europeană nediscutată”.

Mai mult, social-democratul a precizat că europarlamentarul Victor Negrescu și Olguța Vasilescu vor face parte din echipa viitorului președinte al PSD.

„Îl voi susține pe Marcel Ciolacu la președinția PSD, i-am spus asta de la început. Eu nu voi candida pentru nicio funcție la Congresul din această lună. Cred că este foarte important să se deschidă partidul către oameni noi, care vor să își asume niște responsabilități. În momentul în care ai oameni care sunt de mulți ani președinți de organizații, este foarte greu să vină cineva care nu are nicio perspectivă să crească. Faptul că își face echipa din oameni care nu sunt președinți de organizații, ci din oameni care au experiență, cred că este un lucru foarte bine.

Sper ca în echipa lui Marcel Ciolacu să fie și oameni cu certă orientare pro-europeană nediscutată. Dacă ar fi Victor Negrescu, din punctul meu de vedere ar fi un lucru foarte bun. El este președintele PES, e un om cu conexiuni extraordinare, cu pregătire serioasă și mult bun simț. Știu cam care va fi echipa. Olguța Vasilescu va face parte din această echipă”, a declarat Daniel Florea.

Congresul PSD, pe 21 martie

Amintim că președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat la finalul unei ședințe informale a CEx că s-a decis ca pe 21 martie să aibă loc Congresul în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere a partidului.

„Ținem congresul pe data de 21, se pare. 14 martie era în discuție, dar doar pe 21 este sala liberă. Va fi aceeași procedură, cu un proiect politic și o echipă”, a declarat Ciolacu la finalul întâlnirii cu restul conducerii interimare a PSD.

Singurul candidat pentru poziția de președinte al PSD, Ciolacu spune că din echipa pe care o va propune nu vor face parte președinți de organizații județene.

„Am anunțat colegii că în echipa mea nu vor fi președinți de organizații. Mai mulți colegi din organizații au spus că este oportun să facem o astfel de echipă”, a spus Ciolacu.

Singurul nume din viitoarea sa echipă pe care l-a anunțat Marcel Ciolacu este cel al Liei Olguța Vasilescu. În ceea ce îl privește pe Claudiu Manda, președintele Camerei Deputaților a precizat că acesta „este șeful de campanie al PSD și va fi foarte ocupat cu acest lucru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *