Deputatul PSD Ana Birchall, a reacţionat miercuri la afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la consultanţii americani, spunând că sunt puerile şi că dacă există cineva care nu are habar cum gândesc românii şi ce se întâmplă în România, acela este chiar preşedintele Traian Băsescu.
‘Fără să se dezmintă, Traian Băsescu dă dovadă, din nou, de ipocrizie prin atacuri gratuite la adresa unor oameni de care habar nu are, pe care nu-i cunoaşte. Să spui că americanii, consultanţi politici, nu au habar ce gândesc românii, când tu, preşedintele României ai primit o palmă aspră prin 7,4 milioane de voturi pentru suspendarea din funcţie, este pur şi simplu ridicol’, a afirmat Ana Birchall.
‘Atacul lui Băsescu la adresa americanilor este iresponsabil. Îi aduc aminte preşedintelui că România şi Statele Unite ale Americii sunt parteneri strategici şi că atacurile la adresa profesioniştilor americani care au contribuit definitoriu la alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Americii sunt provocatoare, inutile şi gratuite’, a continuat Ana Birchall.
‘Dacă este cineva care nu pricepe cum ‘raţionează’ românii, acela este chiar Traian Băsescu. Preşedintele trăieşte într-o realitate paralelă cu România. În 2010, Băsescu ‘a crezut’ că românii vor să renunţe la 25% din venituri şi că pensionarii sunt de acord să li se impoziteze pensiile. În 2012, Băsescu ‘a crezut’ că românii vor vota împotriva suspendării sale din funcţie. Este evident că în ambele cazuri s-a înşelat şi realitatea crudă l-a izbit direct în faţă’, a mai spus Ana Birchall.
‘Ştiu că Mitch Stewart este un consultant politic care a demonstrat în cariera sa că este un profesionist foarte bun, în primul rând prin rezultatele obţinute. Prim afirmaţiile sale defăimătoare, Traian Băsescu nu îl jigneşte numai pe domnul Stewart, îl jigneşte şi pe Barack Obama, care a câştigat prezidenţialele din 2008 şi cu ajutorul consultantului american, pe care îl desconsideră azi Băsescu, cât şi pe Hillary Clinton, prima femeie cu şanse reale să devină preşedintele SUA, care, de asemenea, din 2013 colaborează cu Mitch Stewart’, a declarat Înaltul reprezentant al Primului Ministru.
‘În concluzie, nu consultanţii americani sunt cei care nu pricep ce se petrece în România ci Traian Băsescu habar nu are cum gândesc şi ce aşteptări au românii’, a concluzionat Ana Birchall, prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews.ro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News