Skip to content
Politică

Băsescu, acuzaţii GRAVE la Avocatul Poporului: Sabotează democraţia prin inactivitate

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat miercuri seara pe Victor Ciorbea că „sabotează democrația prin inactivitate”,  în declarația de presă susținută la Palatul Cotroceni.

„N-aş vrea să lungesc lucrurile, dar dacă tot a apărut această declaraţie de presă neprevăzută, aş vrea să mai fac două menţiuni. Una este legată de existenţa Ordonanţei de Urgenţă nr. 45 din 2014 din 26 iunie. Este aceea care modifică atât Biroul Electoral Central, cât şi reprezentarea în secţiile de votare, precum şi modalitatea de vot. Îl atenţionez pe primul-ministru, care a semnat această ordonanţă de urgenţă, că atât Comisia de la Veneţia, cât şi Curtea Constituţională a României au: primii, recomandări, Curtea Constituţională, hotărâri, prin care precizează foarte clar că nu trebuie emise acte normative care modifică procesul electoral într-un interval de la 12 luni până la data alegerilor. Deci Ordonanţa 45 este o ordonanţă care afectează procesul electoral. Ea este neconstituţională, îmi pare rău să mai fac trimitere la Avocatul Poporului, care pur şi simplu sabotează democraţia prin inactivitate, şi în ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă 45, şi în ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă care a modificat Legea Educaţiei şi cu certitudine o va face şi dacă mâine Guvernul emite ordonanţa de urgenţă legată de transferul de primari, de care Victor Ponta are nevoie ca aerul, pentru că altfel nu poate ieşi preşedinte” a afirmat Traian Băsescu.

Băsescu a făcut din nou un apel către Avocatul Poporului.

„Mi-aş permite să fac încă o dată un apel la Avocatul Poporului, care prin inactivitate sabotează democraţia, dar mai încerc un apel – să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa 45 din 2014, ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii educaţiei şi, dacă mâine vom avea un Guvern care în lipsa lui Victor-Viorel Ponta va fi atât de inconştient încât să emită ordonanţa de urgenţă care permite o perioadă de mercato pentru primari, îl rog cu anticipaţie să o atace şi pe aceasta imediat la Curtea Constituţională”, a declarat Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *