Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un apel public către prezidențiabila USR Elena Lasconi și candidatul independent Nicușor Dan, cerându-le să se întâlnească urgent pentru a stabili un candidat unic la scrutinul din 4 mai.
„Electoratul se îndreaptă rapid către opţiuni politice care în câteva zile vor deveni ireversibile. Responsabilitatea pentru ţară vă obligă să vă întâlniţi rapid şi să stabiliţi un singur candidat. Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”, a transmis Băsescu, într-un mesaj publicat pe Facebook, avertizând asupra riscului ca România să rămână sub controlul alianței PSD–PNL.
Fostul șef al statului susține că, în lipsa unei strategii comune a dreptei, țara riscă să fie „menţinută în mâna USL și a unor moguli care deţin putere economică şi mediatică şi care prin marionetele lor candidate la prezidenţiale vor să controleze deplin şi justiţia”.
Băsescu a reamintit și un citat al „mogulului” Dan Voiculescu din timpul crizei politice din 2012, la care fostul președinte se referă ca fiind „tentativă de puci”: „Nu avem puterea până nu avem justiţia”, sugerând că miza reală a alegerilor o reprezintă controlul asupra sistemului de justiție.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News