Skip to content
Politică

Băsescu, amenințare dură către Lukoil: ”Ia plecați, măi băieți”

Președintele României, Traian Băsescu, a făcut astăzi un anunț extrem de important pentru Victor Ponta și Guvernul României, în cazul rafinăriei Lukoil de la Ploiești.

Acesta i-a anunțat pe reprezentanții Guvernului că ar trebui să fie pregătiți în orice moment să preia rafinăria Lukoil de la Ploiești, plătind prețul cu care a fost achiziționată rafinăria de către reprezentanții ruși.

Șeful statului a precizat, pornind de la acest subiect, următoarele: ”Nu discut abordări dâmbovițene, ci doare amenințarea, presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor și a Guvernului României. O astfel de abordare e inadmisibilă.

Dacă mâine, Lukoil va stabili să nu reia producția, cer Guvernului să preia rafinăria de la Ploiești. Pentru că asta depășește limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim prețul cu care am privatizat-o, îl replătim și diferența cât a costat tehnologizarea, o calculăm dacă vedem că evaziunea a fost numai de 230 de milioane de euro sau a fost cumva mai mare.

Cred că în momentul acesta, Guvernul ar trebui să fie pregătit să plătească prețul cu care a vândut rafinăria, să fie pregătit tehnic să o preia și la constatarea finală a ilegalităților comise de Lukoil să discutăm în contrapartidă suma constată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie.

Dacă bazat pe presiune, care-mi pare o abordare de tip putiniam. Așa ceva face Putin. Comportamentul nostru trebuie să fie pe înțelesul rușilor și va trebui să ne comportăm la fel. Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piața românească dacă așa se comportă”, precizat șeful statului Traian Băsescu.

”Ia plecați băieți, dacă nu respectați legile. Plecați, dar să nu credeți că plecați cu rafinăria!”, a mai adăugat Băsescu.

4 comentarii la “Băsescu, amenințare dură către Lukoil: ”Ia plecați, măi băieți”

  1. să plătească un presedinte care a vandut flota tarii
    Strigoiul Natiunii LA PUSCARIE si toata averea confiscata să plătească rafinăria de la Ploiești.

  2. Hait Băse, că te-au luat gura pe dinainte. Adică , să le plătim cu cât au luat-o și gata? Păi, la ICA, nu era tot așa? Să i se dea lui Voiculecu baniii înapoi, cu cât a luat ICA și guvernul să ia înapoi ceea ce i-a vândut? Sau ai mătăluță atâtea unități de măsură, câți dușmani ai???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *