Skip to content
Politică

Băsescu, după modificarea formulei de finanţare a partidelor politice: Este inadmisibil, un partid care nu a participat la alegeri, format din traseişti, să-i dai dreptul de a fi subvenţionat

pressalert

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, vineri seară, că a fost întristat de amendamentul introdus în Legea bugetului de stat şi care vizează modificarea modului în care sunt fianţate partidele, permiţând subvenţionarea Pro România. ”Este inadmisibil, un partid care nu a participat la alegeri, format din traseişti, să-i dai dreptul de a fi subvenţionat. De ce? Pentru a cumpăra voturile lui Ponta”, a spus Băsescu, potrivit news.ro.

”Cu ocazia bugetului promulgat şi de preşedintele Iohannis, am văzut un lucru care m-a întristat ca atitudine. Deşi partidul domului Ponta nu a participat la alegeri, a fost trecut la partide care pot fi subvenţinate. Este inadmisibil, un partid care nu a participat la alegeri, format din traeişti, să-i dai dreptul de a fi subvenţionat din banii publici. De ce? Pentru a cumpăra voturile lui Ponta”, a spus, vineri seară, la B1 TV, Traian Băsescu.

Acesta a afirmat că ”nu orice mijloc este permis când este vorba de angajamente”.

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză Guvernul că a inclus în Legea bugetului pe 2020 o prevedere care va permite ca partide care nu au participat la alegerile parlamentare, precum Pro România, să beneficieze se subvenţie, modificând astfel criteriile pe baza cărora este acordată subvenţia, respectiv numărul de voturi obţinute la alegerile parlamentare.

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, la Bruxelles, referitor la amendamentul din Legea bugetului care permite ca Pro România să primească subvenţie de la stat deşi nu a participat la alegeri, că nu a făcut astfel de calcule şi nu ştie către cine se duc banii.

Nu am făcut astfel de calcule, important este că am redus, per total, cu 30 la sută finanţarea pentru partidele politice. Nu ştiu către cine se duc banii”, a spus Orban.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că a acceptat modificarea formulei pentru subvenţionarea partidelor, din moment ce a promulgat Legea bugetului care cuprindea amendamentul respectiv. Iohannis spune că amendamentul a fost rezultatul negocierilor şi duce la reducerea finanţării de la stat pentru PSD, ceea ce ”nu este regretabil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *