Skip to content
Politică

Băsescu face amenințarea prin care le dă fiori multora: ”Eu aș trimite DNA-ul să-i aresteze pe…”

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a precizat miercuri seară, într-o intervenție telefonică la Nașul TV, că are de gând ca în curând să spună tot ce știe, fapt care le-ar putea da fiori multora dintre cei care sunt adversari declarați ai acestuoa.

În același timp, fostul șef de la Cotroceni cere ca DNA-ul să-i aresteze pe judecătorii și procurorii implicați în tergiversarea dosarelor de retrocedări.

„Dacă nu ar fi trebuit să îmi apăr mandatul, aș fi ținut gura închisă. Îmi pasă de țara asta și simt nevoia să vorbesc! Ei sunt numiți toți. Cei care arestează azi și batjocoresc, nu sunt aleși, ci numiți, cu niște interese. Dacă o să am ocazia, eu voi vorbi! Sunt arestări fără discernământ. Un om ținut arestat 5-6 luni devine o victimă, pentru că el va fi condamnat de către judecători din solidaritate cu procurorii.

De ce credem că un procuror sau un judecător e un Dumnezeu din punct de vedere moral? Sunt procurori și judecători corupți cum sunt și politicieni corupți. Eu aș trimite DNA-ul să-i aresteze pe judecătorii care au tergiversat restituiri timp de 8-10 ani cu ajutorul procurorilor”, a spus miercuri Traian Băsescu la Nașul TV.

Traian Băsescu nu i-a menajat nici pe actuali șefi din Justiție și a precizat că cei care cred că le va mai da SUA un mandat ”se înșeală.”

„Acest tip de spectacol este dezavuat (n.r.: referindu-se la partenerii externi României). Sunt câțiva lideri ai Justiției care cred că le vor mai da un mandat ambasada SUA, ambasada Olandei sau altele. Se înșeală, se înșeală!

Pentru a exista o lege ANI în România, a existat un politician care s-a dus în Guvern și a bătut cu pumnul în masă să fie.

Ca să nu mai aibă politicienii intenția de a intra în justiție, a fost un om care s-a dus la ei și le-a spus: „Fără intervenții!”. Nu le-am spus chiar așa, le-am spus mai dur, mai pe înțelesul lor.

Când vezi acum niște lingăi, lideri ai Justiției, care spun că pe ei nu i-a ajutat nimeni și speră să-i mai pună o dată ambasadele, ți se face greață de ei! Mi se face pur și simplu greață!„, a spus Traian Băsescu, la Nașul Tv.

2 comentarii la “Băsescu face amenințarea prin care le dă fiori multora: ”Eu aș trimite DNA-ul să-i aresteze pe…”

  1. Daca pana in acest moment, diaspora nu are conducator, credeti ca fostul presedinte, Traian Basescu ar fi indiferent fata de problemele actualei guvernari? Nu cumva trebuie sa-l ajutam, asa cum s-a intamplat la alegerile din 2014, pentru a nu avea surpriza unei noi lovituri de stat, (apreciata de popor in anul 2012) sau „schimbare a politicii” (decizia Curtii Constitutionale)? Credeti ca dupa 25 de ani, mai scapam de comunisti?

    https://www.facebook.com/groups/CurcubeuDiasporaRomania/?fref=ts

  2. de sase luni, avem o caricatura de candidat al USL, al sistemului care a produs, doua Lovituri de Stat. Singurul Presedinte in care noi, foarte multi romani din Germania mai credem, este Dl Basescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *