Basescu face anunțul care ar putea anunța cutremurul la vârful justiției. Ce știe și încă nu ne spune fostul Președinte?

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri seară, în cadrul unei intervenții telefonice la Nașul TV, că fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost ridicată de mascați de pe stradă pentru a fi dusă la DNA și arestată deşi cu două zile înainte fusese audiată la DNA.

„De ce este nevoie de așa ceva?”, s-a întrebat Traian Băsescu, confirmând că în acest moment „este un nucleu de oameni care decide pe cine arestează”.

„Aceste instituții au prea multă putere, nu sunt sub control, arestează și batjocoresc din interese care le aparțin trebuie aduși sub control. Aceste instituții nu trebuie să facă exerciții de imagine sau de numire a unora în funcții. Liderii justiției latră și ar trebui să se uite în ograda lor”, a mai declarat fostul președinte.

El a adăugat că îi este dezgustat de unii lideri din Justiţie care ”se duc cu jalba la Bruxelles, minţind că nu sunt sprijiniţi în ţară.”

„Se duc unii procurori la Bruxelles și spun că nu îi ajută nimeni în România, că nu mai ambasadele străine fac asta. Este o minciună, acești lideri ai justiției cred că vor obține un nou mandat de la ambasade. Se înșeală, a comentat Traian Băsescu, referindu-se la Laura Codruţa Kovesi, mai informează nașul.ro.

Fostul șef de la Cotroceni a mai adăugat că „și în justiție și în procuratură, ca și în politică, sunt oameni corupți”.

Aceste precizări ale lui Traian Băsescu ar putea fi interpretate drept un prim avertisment pe care îl lansează și care ar părea să fie  destinat unor oameni care au făcut parte, în trecut, din ”echipa sa” și anume Laura Codruța Kovesi sau Livia Stanciu. De asemenea, se impune întrebarea firească ce știe Traian Băsescu și nu ne spune încă, având în vedere că a afirmat că în justiție „și în justiție și în procuratură, ca și în politică, sunt oameni corupți”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: