Preşedintele României, Traian Băsescu, susţine o declaraţie de presă, duminică, în sala de conferinţe a Palatului Cotroceni, începând cu ora 18.30.
Declarațiile vin în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a anunțat începerea demersului de suspendare a președintelui.
„Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituționale puse în operă de Președintele României în anii 2013 și 2014, propun inițierea procedurii constituționale de suspendare și demitere a Președintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Președintelui României în preajma datei de 23 septembrie și organizarea Referendumului de demitere a Președintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeași zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Coincidența datei primului tur al alegerilor prezidențiale cu Referendumul de demitere al Președintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1”, se arată în scrisoare remisă presei de către preşedintele Senatului.
Scandalul demiterii lui Vlad Voiculescu ia amploare! Săgeţi otrăvite din tolba USRPLUS în curtea Palatului Victoria
Florin Cîţu, întrebat despre remanierea lui Vlad Voiculescu: Aceste decizii nu se discută, ele se vor anunţa
SONDAJ-surpriză! Cine este cel mai îndrăgit lider public din România care ar câştiga alegerile prezidenţiale
Voiculescu se disculpă în scandalul de la evacuarea spitalului Foişor: S-a încercat folosirea situaţiei pentru a câştiga capital politic
SONDAJ. PSD ar câştiga detaşat alegerile parlamentare. Partidele aflate la guvernare, erodate puternic