Traian Băsescu solicită administrației prezidențiale restituirea indemnizației și a tuturor drepturilor de fost președinte, de care a fost lipsit timp de trei ani, ca urmare a unei decizii definitive a instanței care a stabilit că a colaborat cu Securitatea.
La 1 iulie, în acest an, Curtea Constituțională a decis că hotărârea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii, pentru că a colaborat cu Securitatea, este neconstituțională.
„Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art. 15 alin. (2), din perspectiva lipsei dispozițiilor tranzitorii, precum și a caracterului retroactiv al acestei legi”, se arată într-un comunicat transmis de CCR.
Fostul șef al statului a transmis o solicitare către Administrația Prezidențială, cerând să îi fie acordate toate beneficiile prevăzute de lege pentru un fost președinte, inclusiv o reședință oficială și 75% din indemnizația încasată în prezent de președintele în funcție. Suma restantă s-ar ridica la aproximativ 1 milion de lei.
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, Guvernul va discuta în ședința de mâine o hotărâre privind atribuirea unui imobil din domeniul public al statului, situat pe strada Emil Zola din București. Imobilul, care urmează să fie transformat din reședință de protocol în reședință oficială, are o suprafață construită de aproximativ 116 metri pătrați, dispune de un garaj și acces la demisol, fiind vorba despre o clădire cu etaj.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News