Skip to content
Politică

Băsescu intervine în scandalul Kovesi-Ghiță: Cât tupeu trebuie să ai?

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, prezent miercuri seara la  postul de televiziune România TV,  a vorbit despre acuzațiile deputatului Sebastian Ghiță la adresa procurorului-şef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Astfel, acesta a declarat că a aflat de-abia în 2014 despre relaţiile strânse pe care le-ar fi Kovesi cu politicieni din PSD, iar acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă la adresa acesteia arată ”revolta celor care i-au turnat în pahar”.

Mai mult, fostul preşedinte a afirmat că procurorul-şef al DNA a avut relaţii strânse cu mulţi politicieni, în pofida declaraţiilor publice că datoria unui magistrat este să se ferească de asemenea legături.

Până în 2014 n-am ştiut că avea relaţii foarte bune şi cu politicieni din PSD (…) Zeiţa asta neîntinată este foarte umblată printre oamenii politici. După arestarea doamnei Alina Bica (fosta şefă a DIICOT – n. red.), spunea că un magistrat nu are ce căuta la evenimente cu politicienii (…) Dânsa a întors o realitate cu ocazia arestării doamnei Bica”,  a spus Băsescu.

El a spus că informaţiile legate de relaţia sa cu omul de afaceri şi politicianul Sebastian Ghiţă şi de modul în care şi-a obţinut teza de doctorat au venit ca o reacţie a declaraţiei lui Kovesi prin care a negat legăturile cu Ghiţă. ”A declanşat o revoltă în toţi cei care i-au turnat în pahare. Cât tupeu trebuie să ai?” a comentat Traian Băsescu.

Întrebat dacă apreciază că Sebastian Ghiţă are probe legate de petrecerile pe care le organiza şi la care participa Kovesi, Băsescu a răspuns: ”Sunt convins că nu se fac petreceri fără poze şi nu cred că la Ghiţă s-a dus ca să studieze Codul Penal. Femeia asta are un tupeu incredibil”.

Fostul şef al statului a susţinut că sunt dosare instrumentate de către DNA în funcţie de interesele personale ale Codruţei Kovesi, dând exemplul dosarului lui Tiberiu Niţu, fostul procuror general care a demisionat în urma unui scandal legat de folosirea fără drept a coloanei oficiale.

”A fost dosarul lui Niţu, pe care ştiţi că nu-l simpatizez (…) Aţi mai auzit ceva de dosarul lui? A fost nevoie de el la un moment dat, nu ştiu de ce”, a spus fostul preşedinte.

”Doamna Kovesi are un eşec moral major”, a mai adăugat Traian Băsescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *