Skip to content
Politică

Băsescu intră cu crampoanele la muftiu, pe tema moscheii: „Ciocul mic!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu intră cu crampoanele la muftiul Muurat Iusuf, pe tema moscheii ce urmează să fie construită în Bucureşti: „Ciocul mic!”

Într-un status publicat, joi seară, pe Facebook, politicianul îi atacă dur pe actualul şef de stat, Klaus Iohannis, şi pe prim-ministrul Victor Ponta, pentru acordul lor în ceea ce priveşte moscheea, numindu-i „nesăbuiţi”.

„Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lîngă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă”, a scris Băsescu.

Totodată, Băsescu a atras atenţia asupra pericolului terorist pe care îl reprezintă potenţialii imigranţi musulmani (sublinierea aparţine redacţiei).

„Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni (grafie din perioada 1953-1964 – n.r.) eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, a comentat Băsescu.

Fostul şef de stat i-a criticat, totodată, pe muftiul Murat Iusuf şi pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

„Muftiule, am o sugestie şi pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală? Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştin-ortodoxă. Ponta, sigur te-ai operat la picior şi nu la cap?” a conchis Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *