Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, după Summit-ul NATO, la Newport, că Marea Neagră este evidenţiată în documentele reuniunii ca având o importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică, aceasta fiind un obiectiv al României care a fost atins, potrivit mediafax.ro
Şeful statului a spus, în declaraţia de presă susţinută după Summit-ul NATO, că Marea Neagră este evidenţiată în documentele reuniunii cu o importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică.
„În susţinerea acestui obiectiv, am argumentat cu cercul de conflicte îngheţate din jurul Mării Negre„, a spus preşedintele Băsescu.
El a menţionat că România a susţinut că aceste conflicte îngheţate pot fi activate pe rând sau concomitent.
„Argumentul nostru în discuţiile cu strategii şi politicienii statelor membre a fost că aceste conflicte îngheţate pot fi activate pe rând sau toate odată„, a spus Băsescu.
El a menţionat că ţările din zona Mării Negre sunt state partenere ale NATO, ale căror destabilizare poate avea consecinţe în legătură cu statele membre Alianţei din flancul estic.