Skip to content
Politică

Băsescu ridiculizează fuziunea PDL-PNL. Iohannis, „premierul Grivco”

" "

Președintele Traian Băsescu și-a exprimat încă o dată sprijinul față de candidatura Elenei Udrea la alegerile prezidențiale din noiembrie, afirmând că nu are încredere în candidatul ACL, Klaus Iohannis.

În contextul discuției despre Victor Ponta în postura de președinte, Traian Băsescu a declarat că același nivel de neîncredere îl are și față de Klaus Iohannis, argumentându-și afirmația:

" "

„Același nivel de neîncredere îl am și în Iohannis. Nu știu dacă s-a întâlnit cu Voiculescu, dar a vrut să fie premier fără voia unui președinte. Asta se întâmpla înainte de alegerile din 2009, în timpul campaniei, aceeași campanie politică cu Crin Antonescu, Ponta, Hrebenciuc …voiau să mi-l ofere ca prim-ministru al acestei coaliții.

Dragă Vasile, puteai să cauți pe cineva în PDL, că era și cineva valoros”, a spus președintele, râzând.

„Când l-am auzit că spune că din meditații (n.r. și-a achiziționat cele șase case), eram acasă, mi-a venit să mă urc pe pereți. Pe urmă, la o altă emisiune, și-a dat seama că a mințit grosier, că oricine l-ar fi întrebat dar la FISC cât ai dat pentru meditațiile alea? Pe urmă vine și spune mi-a dat mama și tata moștenire casele. Când cauți, mama asistentă medicală, tata mecanic auto, sau ceva de genul acesta.

Dacă el e slab acum, cum va fi când va da de presiunea trusturilor de presă de genul trustului lui Voiculesci, să îl toace de dimineața până seara și mai vine și Ghiță (n.r. Sebastian Ghiță) să-l toace de dimineața până seara?”, a declarat Băsescu, numindu-l pe Iohannis „premierul Grivco”.

Totodată, președintele a ridiculizat fuziunea dintre PDL și PNL, afirmând:

„Nu sunt mobilizati de candidat. Ei spun liberalii ne-au dat afara de la guvernare, ne-au suspendat presedintele, liberalii sunt partidul care a tradat cel mai urat PDL, le-am pus premier si cand le-a convenit sa se pupe cu PSD au facut-o. Ce garantii credeti ca le da Iohannis, premierul Grivco, daca va castiga alegerile? 

Vasile Blaga se simte bine aproape de PSD iar liberalii acolo o sa il duca. Eu nu am incredere in oamenii acestia, atatea am patit cu ei.

Vasile Blaga mi-a fost aproape atat timp cat am avut mari succese (…) PDL a dat trei primari generali si de doua ori presedinte, cum te duci sa te predai la Iohannis, premierul Grivco? Daca ei cred ca in partid nu se simte lucrul acesta, gresesc. Eu cred ca dupa alegeri nu se va face nicio fuziunea, se va face o fuziune PDL PMP si cu asta basta. Si daca vor castiga, Iohannis, si daca va pierde, fuziunea nu se va face. Blaga a facut o mare greseala, trebuia sa lase PNL cu candidatul lui, cu sase case, premier Grivco, sa nu aiba aroganta sa spuna sa nu auda de PMP, trebuia sa adune PMP, Forta Civica intr-o alianta si sigur isi baga candidatul in turul doi. Eu i-am spus de fuziune inainte de europarlamentare, pe urma am aflat ca face fuziune cu Crin Antonescu, care daca simtea ca Ponta se tine de cuvant ii pupa si acum mana”

Alianța Creștin-Liberală va merge în alegerile prezidențiale în formula de alianță, o viitoare fuziune nefiind posibilă din punct de vedere juridic decât după alegerile din noiembrie.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *