Skip to content
" "
Politică

Băsescu sare în apărarea lui Udrea: Eu cunosc foarte bine cazul din Gala Bute!

Traian Băsescu a postat pe Facebook un mesaj în care i-a acuzat din nou pe procurorii anticorupție că interpretează excesiv definiția abuzului în serviciu, iar despre Curtea Supremă a scris că nu protejează statul de drept așa cum ar trebui.

Fostul președinte a dat un exemplu din justiția americană pentru a demonstra punctul său de vedere.

Într-o intervenție pentru B1 TV, Băsescu a subliniat comparația între Statele Unite și România, între ce înseamnă să fii un stat de drept și doar să pretinzi că ești un stat de drept, între modul în care își îndeplinește rolul Curtea Supremă din Statele Unite și felul în care acționează Înalta Curte de Casație și Justiție din România.

Liderul PMP susține că în Statele Unite Curtea Supremă își îndeplinește rolul de apărătoare a statului de drept și ia atitudine atunci când procurorii fac un abuz, dar nu același lucru se poate spune și despre Înalta Curte de Casatație și Justiție din România.

Marea problemă e dacă ÎCCJ este capabilă să stopeze acest tip de abuzuri în care procurori zeloși sau care pur și simplu încalcă legea au în judecători acel Dumnezeu real al Justiției care le spune <domnule procuror, nu e în regulă cum ai făcut acuzațiile, ai făcut un abuz>. Asta am vrut să subliniez și am argumentat-o cu un caz care s-a pertrecut în iunie prin casarea deciziei de condamnare a unui guvernator de Virginia de către Curtea Supremă a SUA.

Decizia judecătorilor Curții Supreme vine după abuzul de interpretare pe care l-au făcut procurorii când au vorbit de acte oficiale ale guvernatorului, or petrecerile și recepțiile nu puteau fi considerate acte oficiale și Curtea Supremă s-a îndreptat spre varianta că actul oficial e ordinul dat de guvernator verbal sau scris, or asta nu a existat, a declarat Traian Băsescu.

Acesta a dat exemplu chiar dosarul ”Gala Bute”, în care este vizată Elena Udrea. Fără a-i da numele, Băsescu a spus că nu i se pare normal ca Udrea să fie acuzată de abuz în serviciu deși nu a semnat niciun act pentru că nu îi era în atribuții, iar cei din Minister care au semnat au doar calitate de martor în dosar.

Vin și explic acum că avem cazuri, iar eu cunosc foarte bine cazul din Gala Bute, când un ministru nu a semnat nicio hârtie, nu avea atribuții și a fost acuzat de abuz și niciunul din cei care au semnat documente nu e acuzat. Toți au doar calitate de martor.

Ca să vedem ce înseamnă Curtea Supremă a unui stat de drept și cum e ÎCCJ de la noi: sunt cazuri, și în cazul Gala Bute și în cel al fostului președinte de la ANI, în care oamenii au spus că evaluările legate de pagube sunt exagerate și au cerut expertiză, or ÎCCJ le-a respins drepturile la expertiză independentă și procesele de desfășoară cu aproximările DNA”, a mai susținut liderul PMP pentru B1 TV.

Sursa foto: www.jurnalistii.ro

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *