PSnews

Recent

Băsescu și-a dezvăluit pensia. Un torționar care a ucis sute de oameni primea mai mult

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat, joi seară, sistemul pensiilor speciale din România care a făcut ca torţionarul Ioan Ficior, condamnat la închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, să aibă pensie de 5.500 de lei, în timp ce el, ca fost preşedinte de stat, fost comandant de navă şi fost primar general, a ieşit cu o pensie de 2.980 de lei.

„Guvernul acesta a avut două linii – salarii şi pensii. Să ştiţi că la amândouă a dat ţeapă. Mărirea de 25% s-a făcut mutând contribuţiile, iar în ceea ce priveşte pensiile…Sunt pensionar, trebuia să primesc la 1 ianuarie o indexare de 5% plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. N-am primit că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019”, a spus, joi seară, la B1 TV, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Acesta a comentat şi sistemul pensiilor speciale acordate în România

„Am ieşit cu pensie de 2.980 de lei, comandant de navă, fost ministru, fost primar general, fost preşedinte. Cu asta am ieşit, vă aduc fluturaşul. Iar Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci, un fost preşedinte are o pensie mai mică decât…Dacă ai fost 10 ani preşedinte, vreo 10 prin guverne, 12 ani comandant de navă, ai 2.980, dacă ai fost torţionar, ieşi cu 5.500 de lei”, a mai spus Traian Băsescu.

Băsescu a spus că noua Lege a pensiilor nu rezolvă problema sistemului, dacă nu va rezolva şi chestiunea pensiilor speciale pe care le cataloghează drept ”furt din bani publici”.

Torționarul Ioan Ficior a murit pe 26 septembrie 2018, în pușcărie, unde ispășea o condamnare de 20 de ani de închisoare. Pe lângă cei 103 deținuți uciși prin tortură, mulți alții au supraviețuit bătăilor și înfometării, ajungând să-și spună în prezent poveștile.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi