Băsescu aprobă începerea urmăririi penale pe numele celor cinci foști miniștri implicați în dosarul Microsoft

Președintele Traian Băsescu a declarat că a trimis ministrului Justiției solicitarea privind începerea urmăririi penală pe numele a celor cinci foști miniștri implicați în dosarul Microsoft.

Este vorba despre Adriana Țicău, Sandu Gabriel, Alexandru Atahansiu, Tănăsescu Mihai Nicolae și Funeriu Daniel.

„În ceea privește solicitarea făcută de ministrul Justiției cu privire la cinci foști miniștri legat de dosarul Microsoft: am aprobat, sau corect din punct de vedere al legii, am cerut ministrului Justiției și l-am informat pe procurorul general legat de această solicitare : începerea urmării penale pentru Țicău Adriana, Sandu Gabriel, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Nicolae Mihai și Funeriu Daniel.

Nu a fost o cerere formală de începere a urmăririi penale. Am studiat bună parte din cele 13 bibliorafturi trimise și cred că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt. Sigur, din documentele care există în dosar, nu toate vinovățiile sunt la fel și asa rezultă și din referatul procurorilor. Spre exemplu, la Daniel Funeriu nu există nici o suspiciune cu privire la bani, la mită și așa mai departe. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu.

Vreau să fac următoarea precizare: acești oameni nu au nici o calitate în acest moment. În urma continuării anchetei, procurorii pot să le dea o calitate sau pot să îi scoată de sub urmărire penală. Nici unul din cei cinci nu are nici o calitate. E aceeași formulare pe care a folosit-o DNA când a fost vorba despre Victor Ponta. Calitatea pe care le-o vor da procurorii este ulterioară solicitării mele de începere a urmăririi penale.

Rămâne de văzut dacă vor căpăta o altă calitate sau vor rămâne ca Victor Ponta, sau poate Victor Ponta va căpăta o altă calitate”, a declarat președintele Traian Băsescu.

Direcția Națională Anticorupție cere Parlamentului încuviințarea urmăririi penale pe numele a nouă miniștri în dosarul Microsoft: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Dan Nica, Adriana Țicău, Sandu Gabriel, Alexandru Athanasiu, Tănăsescu Mihai Nicolae și Mihăilescu Petru Șerban.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al P.I.C.C.J, solicitări în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de cei nouă foşti miniştri.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL