Skip to content
Politică

Băsescu, val de recrutări în Parlament. Cifrele care pun pe gânduri liderii de partide EXCLUSIV SURSE

Traian Băsescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), lansează un val de recrutări în Parlament. Redacţia PSnews.ro vă prezintă cifrele care pun pe gânduri liderii de partide.

Surse politice au declarat, vineri, pentru PSnews.ro, că PMP se află în negocieri ca să atragă 12 parlamentari: 4 din Partidul Dreptăţii Sociale (PDS) – condus de către fostul primar Marian Vanghelie – şi 8 de la Partidul Social Românesc (PSRO), prezidat de senatorul Mircea Geoană.

Partea interesantă este că PDS are, în total, numai 4 parlamentari, insuficienţi pentru a putea constitui un grup în Legislativ (unde sunt necesari minimum 10 deputaţi, respectiv cel puţin 7 senatori). Aleşii care au trecut, recent, la PDS sunt senatorul Ionel Agrigoroaei şi deputaţii Răzvan Rotaru, Iacob Puşcaş şi Radu Popa.

Din păcate, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie nu au fost disponibili pentru comentarii. În schimb, redacţia PSnews.ro a obţinut o poziţie oficială din PMP – mai precis, din partea lui Robert Turcescu, preşedintele organizaţiei Bucureşti.

„E greu să vorbim în termenii ăştia: dacă e adevărat sau nu. Sigur că pe noi ne interesează, în acest moment, să întărim foarte mult grupul parlamentar al Partidului Mişcarea Populară. Iar în această situaţie sigur că, dacă îşi vor exprima… şi sunt, în acest moment, într-adevăr – vă confirm că sunt şi discuţii, şi posibile astfel de veniri în grupul de parlamentari al Partidului Mişcarea Populară. Este firesc, mai ales că, după fuziunea cu UNPR, grupul nostru parlamentar va fi un grup parlamentar important în sesiunea din această toamnă”, ne-a declarat Turcescu, răspunzând solicitării noastre de confirmare a atragerii unor parlamentari PSRO şi PDS.

Întrebat ce nume sonore ar putea veni în PMP, Robert Turcescu a răspuns: „Daţi-mi voie, la acest moment, să nu fac… n-aş spune: «dezvăluiri», ci să nu dau eu nume, dar vor fi nişte anunţuri făcute oficial de partid, în momentul în care se va ajunge la finalul unor discuţii cu unii dintre parlamentarii mai mult sau mai puţin independenţi care şi-au exprimat dorinţa de a veni alături de PMP în Parlament”.

În ciuda insistenţelor noastre, preşedintele PMP Bucureşti nu a confirmat cifrele obţinute de către PSnews.ro.

„Nu vă pot da cifre în acest moment, dar e corect ceea ce vă spuneam mai devreme (şi vă confirm lucrul acesta): că sunt discuţii, într-adevăr, cu mai mulţi parlamentari care se apropie, în acest moment, de grupul parlamentar al Partidului Mişcarea Populară”, a încheiat Turcescu.

1 comentariu la “Băsescu, val de recrutări în Parlament. Cifrele care pun pe gânduri liderii de partide EXCLUSIV SURSE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *