Skip to content
Politică

Bătaie de joc la adresa unor mari actori. Directorul Teatrului Metropolis se-ncurcă-n scuze EXCLUSIV

trinitynews.ie

Redacția PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează un caz de bătaie de joc la adresa unor mari actori. Directorul Teatrului Metropolis se încurcă în scuze.

Aleea Celebritatilor Bucuresti

Pe 31 ianuarie 2011, Teatrul Metropolis – în parteneriat cu magazinul Cocor și Primăria Municipiului București (PMB) – a inaugurat în centrul Capitalei (chiar lângă biserica catolică Bărăția) un monument în formă de gong, în jurul căruia sunt înscrise nume de actori români celebri – atât pe jos (pe mozaicuri în formă de stele), cât și pe margini (în chenare reprezentând fragmente de peliculă).

Dinica

Ei bine: nu mică ne-a fost mirarea să descoperim zilele trecute – absolut întâmplător – că numele a cel puțin doi grei ai teatrului și filmului autohtone au fost scrise greșit: Victor REBENCIUC (în loc de Rebengiuc) și Gheorghe TINICĂ (în loc de Dinică), așa cum vă puteți convinge din fotografiile surprinse la fața locului. Partea și mai delicată este că steaua dedicată lui Victor Rebengiuc a fost inaugurată pe 10 februarie 2011 – așadar, imediat după dezvelirea monumentului.

Rebengiuc

În acest context, l-am contactat pe actorul George Ivașcu, directorul de la Metropolis încă de la înființarea teatrului, în anul 2007. La rândul lui, managerul ne-a copleșit cu scuze, a spus că știa despre neregulă și a dat asigurări repetate că în această toamnă situația va fi remediată.

Redăm dialogul cu reprezentantul Teatrului Metropolis:

Reporter PSnews: Aveați cunoștință până acum că numele unor actori au fost scrise greșit? De exemplu, Gheorghe Dinică este scris «Gheorghe Tinică» sau Victor Rebengiuc este scris este scris «Victor Rebenciuc».

George Ivașcu: Știu, știu, știu, dar din toamnă urmează să reluăm asta și exact asta era și ideea: de a reface anumite greșeli. Știu, dar, când au fost realizate, pot să spun că da: am sesizat lucrul ăsta, dar am zis că acum din toamnă, când reluăm proiectul, o să modificăm. Cu scuzele de rigoare, n-avem ce face. În sensul că așa au apucat, s-au pus și după aceea, când a fost să inaugurăm, n-am mai zis: «Hai să scrijelim, să punem la loc!», ci pur și simplu să reluăm acuma și o să facem toate modificările. Știu, știu: din păcate, au fost niște erori ale celor care le-au executat. 

Reporter PSnews: V-am sunat pentru că, din câte am văzut, monumentul a fost inaugurat acum șase ani și jumătate. Și de-asta mi s-a părut ciudat: că în timpul ăsta nu a făcut nimeni nimic.

George Ivașcu: Da, știu, dar repet: urma să refacem și, cum anul ăsta am avut întrerupere, din toamnă, când se reia proiectul, exact asta era și ideea. N-am vrut să rămână locuri goale. Cu scuzele de rigoare.

Reporter PSnews: Ne puteți spune, vă rog, ce firmă s-a ocupat atunci de realizarea monumentului?

George Ivașcu: N-aș putea să vă mai spun acuma, pentru că chiar nu știu – chiar nu mai țin minte.

Reporter PSnews: Nu mai țineți minte nici valoarea contractului?

George Ivașcu: A fost cu titlu gratuit, pentru că a fost parteneriat. Exact cum era parteneriatul și cu Cocorul. Exact cum erau și stelele de aur care se dădeau – parteneriatul cu Sabionul (casa de bijuterii Sabion – n.r.). Nu a costat nimic.

Reporter PSnews: Și acum renovarea va fi tot cu titlu gratuit?

George Ivașcu: Da, pentru că a fost o onoare pentru cei care au fost alături de noi parteneri în anii ăștia să participe la acest proiect de omagiere a marilor noștri artiști.

Reporter PSnews: Vă mulțumesc frumos pentru declarație.

George Ivașcu: Cu tot dragul. Repet: cu scuzele de rigoare, știu – astea au fost discutate inclusiv cu cei din familie (familiile artiștilor ale căror nume au fost scrise greșit – n.r.), care evident că știu și ei lucrurile ăstea și o să se repare, pentru că ne dorim foarte tare să se repare. Dar n-am vrut să lăsăm locurile goale. Când o să se facă, o să se facă totul la loc.

Reporter PSnews: În toamnă – mai exact, când? Aveți un orizont de timp mai precis?

George Ivașcu: Păi, mi-aș dori să coincidă și cu deschiderea stagiunii pe care noi o vedem undeva între 15 și 20 septembrie – deci în săptămâna aia de final de septembrie, ca să poată să se întoarcă și oamenii pe-acasă, să-și dea copiii pe la școală… Să intre într-un program normal”.

Concluziile vă aparțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *