Skip to content
Politică

Bătaie de joc la Spitalul Județean Tulcea: pacient căzut pe podea, IGNORAT de infirmieră (VIDEO)

maramedia.ro

Vedeți în cele ce urmează o mostră de bătaie de joc de la Spitalul Județean din Tulcea: un pacient căzut pe podea este IGNORAT de către o infirmieră care spală podeaua cu mopul în jurul lui.

Conducerea Spitalului Judeţean Tulcea a declanşat o anchetă după ce pe Facebook a apărut filmuleţ de mai jos, care arată un bărbat căzut în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), iar o infirmieră şterge podeaua cu mopul pe lângă el, ignorându-l. Managerul unităţii medicale spune că pacientul respectiv are numeroase prezentări la UPU în ultimii ani, el fiind cunoscut drept consumator de droguri și de alcool, iar din declaraţiile infirmierelor reiese că, după acel incident filmat, pacientul se ridică şi părăseşte spitalul, transmite News.ro.

Managerul Spitalului Judeţean Tulcea, Tudor Năstăsescu, a declarat pentru agenția citată că bărbatul care apare în filmarea respectivă are sute de prezentări la unitatea medicală în ultimii ani, fiind cunoscut ca un consumator de droguri, de etanol şi având momente când este extrem de violent.

„Bărbatul respectiv are sute de prezentări la UPU în ultimii ani. Este consumator de etanol, de droguri, locuieşte la un centru pentru persoane fără adăpost. Este cunoscut de SMURD, Ambulanţă, Poliţie, a încercat să sară de pe biserică, s-a automutilat, s-a drogat, a băut şi are momente când este extrem de violent”, a explicat directorul unităţii medicale.

El susţine că filmarea care a apărut pe reţeaua de socializare nu prezintă întregul episod al întâmplării respective.

Tudor Năstăsescu a afirmat că a vorbit cu infirmierele, iar acestea i-au spus că bărbatul respectiv a venit cu ambulanţa la unitatea medicală, pe picioarele lui, s-a trântât în camera de gardă, după care s-a ridicat şi a plecat din spital.

 

Așa sunt tratati pacienți in spitalul din Tulcea

Posted by Albert Simion on 13 Octombrie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *