Skip to content
Politică

Bătălia din UE: Franța, Germania și Italia – ambiții mari. Spania se ridică cu pretenții

Bătălia pentru funcțiile din Uniunea Europeană a devenit una mult mai importantă în 2019 deoarece nu mai există un consens între statele membre și fiecare își urmărește propriul interes. Între timp, Statele Unite stau la pândă după ce Donald Trump a amenințat cu mai sancțiuni economice.

Marile funcții europene pentru care se dă bătălia sunt: președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului European, președintele Parlamentului European, președintele Băncii Centrale Europene și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe.

Afacere franco-germană

Pare o bătălie Franța-Germania pe cele mai importante funcții, dar nu este deloc așa cum pare. Multe alte state s-au ridicat cu pretenții, Italia vânează propriul interes și SUA încearcă să găsească parteneri fideli în UE, nu toți oportuniștii din Est.

Este adevărat că Franța și Germania au cele mai mari șanse și este deja un clișeu. Macron și Merkel au fiecare favoriții săi. Merkel vine cu Weber, Macron încă speră să-l propună pe Michel Barnier, iar Timmermans are sprijinul social-democraților. Premierul Spaniei Pedro Sanchez a declarat recent că Timmermans ar fi cea mai potrivită persoană pentru a conduce Comisia Europeană. Dacă Franța și Germania nu vor ajunge la o înțelegere, atunci Timmermans ar putea fi soluția de compromis. Weber are marele dezavantaj de a nu avea experiență suficientă, iar Barnier nu a fost spitzenkandidat. Macron ar mai putea să o susțină și pe Margrethe Vestager, dar în cazul ei există o opoziție puternică din partea Germaniei.

Italia, Marea Britanie, Spania

Celelalte state își fac și ele jocurile. Italia, cu un guvern eurosceptic, are totuși mize mari, chiar dacă momentan nu se simte pe scena politică. Italienii vor cel puțin o funcție importantă. Nu este clar pe cine vor susține la șefia Comisiei. Roma va fi de partea majorității care le va promite sprijin pentru a depăși impasul economic, aceasta reprezintă cea mai mare miză a Italiei. Tensiunile dintre Franța și Italia au crescut foarte mult în ultimele luni, iar Guy Verhofstadt a făcut greșeala politică de a-l numi „marionetă” pe premierul Italiei Giuseppe Conte. Este clar că Verhofstadt nu va primi voturile Italiei pentru nicio funcție și Roma va face opoziție.

Cea mai mare miză pentru Italia o reprezintă funcția de președinte BCE, deoarece italienii au nevoie de cineva care să-i ajute să treacă peste criza economică. Mario Draghi n-a fost suficient și s-a implicat mult prea puțin.

Marea Britanie iese și nu mai iese din UE, momentan este în Uniune și are în continuare interese. Votul și sprijinul ei vor fi decisive pentru lupta finală. Cel mai probabil, Italia și Marea Britanie vor face front comun împotriva binomului Franța-Germania, deși nu au șanse să se implice la nivel înalt sau să decidă câștigătorul.

Surprinzătoare este Spania care s-a ridicat cu pretenții și a cerut o funcție importantă în UE. Una din cele 5 va trebuie să fie a unui spaniol. Guvernul de la Madrid îl sprijină momentan pe Timmermans, asta e singura certitudine. Spaniolii vor să profite de slaba expunere a Italiei și de izolarea acestora și să se așeze la masa puterilor. Acest joc riscă să-i ducă într-un conflict cu politicienii de la Roma. Spania nu are încă forța să lupte singură pentru un fotoliu important, dar profită de poziția privilegiată din grupul Social-democraților, unde au cel mai mare număr de parlamentari.

Țările de sprijin

Negocierile din Consiliu înseamnă construirea unei majorități. Spre deosebire de alți ani, există mai multe țări care n-au o poziție fermă sau care nu știu ce poziție să adopte și acest lucru îngreunează negocierile. Uniunea Europeană s-a spart în mai multe grupuri care nu mai găsesc numitorul comun, ceea ce numai „uniune” nu se poate numi.

Spre exemplu, România este între ciocan și nicovală. Poziția lui Iohannis va fi pentru Weber, poziția Guvernului va fi pentru Timmermans. Nimeni nu discută oficial și politicienii români caută să nu strice nicio realație, indiferent cine va conduce Comisia.

Nu același lucru se poate spune despre Ungaria care refuză să voteze pentru Weber sau Grecia care a declarat public că-l sprijină pe Timmermans. De altfel, Timmermans și Weber au câștigat și alegerile europarlamentare în țările lor, cu partidele care îi sprijină, în timp ce Macron n-a fost capabil să o bată pe Le Pen și s-a situat pe locul doi.

Rezultatul final

Prima funcție ce trebuie acordată la începutul lunii iulie este cea de președinte al Parlamentului European. E mai mult un premiu de consolare, care nu interesează Franța și Germania în mod special.

Bătălia lui Macron pare să nu atragă sprijinul de care are nevoie pentru că insistă să pună la șefia Comisiei Europene un politician care nu a candidat oficial pentru această funcție. Dacă va evita sistemul spitzenkandidat va diminua drastic din puterile Parlamentului European. În această incertitudine generală, oricine se poate trezi în orice funcție din UE.

În condițiile în care negocierile se duc ca la piață și totul este negociabil, persistă întrebarea privind importanța votului pentru alegerile europarlamentare. Într-un final se pare că cetățenii nu decid nimic, iar Uniunea Europeană rămâne dominată de voința guvernelor din statele membre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *