Negocierile conducerii USR, pentru listele la alegerile europarlamentare, pentru funcții și împărțirea județelor se fac exclusiv în interesul liderilor de la București, se plâng membrii USR din țară. Aceștia spun că alianța nu stă foarte bine în sondaje și sunt prea puține poziții eligibile pentru a satisface doritorii din cele trei partide.
Mai mulți lideri se plâng că principala miză a USR e salvarea carierei politice a lui Drulă și lor lis-a spus că acest lucru se poate face doar dacă Drulă are un scor decent în primul tur al prezidențialelor
Drulă se află în competiție în primul rând cu Dan Barna, cel care a avut un mandat de succes în fruntea USR și a luat 15% la prezidențiale. Atunci acest scor a fost considerat un eșec, dar astăzi un astfel de scor e considerat de mai mulți membri USR un succes, susțin surse din partid
Mai mulți membri se plâng că liderul USR vrea să obțină în negocierile cu PMP și FD cât mai mult pentru loialii actualei conduceri. Ei se plâng că partidul a cedat nu numai poziții pe liste, dar a renunțat la principii și a acceptat pe liste tot felul de personaje nefrecventabile, chiar și penali din partea PMP și FD
Pe lista de europarlamentare, pe unul dintre primele locuri eligibile, e Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA. La fel și Clotilde Armand, dar și alții: Palaz la Constanța, Movilă la Iași, Stanciu-Viziteu la Bacău și alții, toți cu probleme penale
Mai mult, sunt vehiculate sume mari de bani, donații pentru campania electorală, dar în fapt plată pentru locul pe listă. Recent, conform unor informații pe surse, viceprimarul USR Lucian Judele s-a plâns în partid că un post de consilier local la sectorul 3 ar fi costat 20.000 de euro pe lista Alianței Dreapta Unită și a spus că „penalii vin să cumpere cu bani negri bucăți din partid”.
Nu este primul scandal. Anul trecut a fost semnată o petiție internă care aduna semnături împotriva listei pentru europarlamentare pe care Cătălin Drulă a făcut-o fără consultarea partidului, acuzau pe atunci mai mulți membri USR
Și în celelalte partide sunt probleme. La Forța Dreptei, cei din țară amenință conducerea de la București cu plecarea. Săptămâna aceasta a demisionat conducerea FD Sibiu, în semn de protest față de negocierile din alianță.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News