Vicepremierul Slovaciei Tomas Taraba a declarat miercuri seară pentru BBC că este convins că premierul Robert Fico „va supravieţui” şi că acesta nu se mai află într-o situaţie care să-i pună viaţa în pericol.
„Am fost foarte şocat… din fericire, din câte ştiu, operaţia a decurs bine – şi cred că în cele din urmă va supravieţui… nu este într-o situaţie care să-i pună viaţa în pericol în acest moment”, a declarat el.
Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, Robert Kalinak, ministrul apărării, declarase că premierul a fost operat mai mult de trei ore şi că „se luptă pentru viaţa sa”.
Taraba a mai spus că focurile de armă au fost trase „de foarte aproape” de către un bărbat în vârstă.
„A fost grav rănit – un glonţ a fost tras în stomac şi al doilea i-a lovit articulaţia – imediat a fost transportat la spital şi apoi a intrat în operaţie”, a detaliat Taraba.
Ca şi ministrul de interne al cabinetului Fico, Tomas Taraba a criticat partidele de opoziţie, acuzându-le că folosesc „narative false” şi că îl prezintă pe Fico ca fiind „aproape un monstru”, comentarii care, în opinia sa, nu au ce căuta într-o democraţie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News