Skip to content
Economic Știri

BCE va lansa noi măsuri de ”relaxare cantitativă”. Când intră în vigoare

Banca Centrală Europeană (BCE) a adoptat joi noi măsuri de stimulare a economiei și sectorului bancar, constând într-o nouă serie de operațiuni de refinanțare pe termen lung (OTRTL) începând din luna septembrie 2019.

Noile măsuri de stimulare a lichidității vin la nici trei luni de la retragerea programului cunoscut sub numele de ”relaxare cantitativă”, prin care BCE a injectat pe piață 2.600 de miliarde de dolari, arată Profit.ro.

Este pentru a treia oară de la debutul crizei din zona euro când BCE lansează astfel de operațiuni țintite de refinanțare pe termen lung, menite să stimule creditarea.

Va fi lansată o nouă serie de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (OTRTL-III) trimestriale, care va începe în septembrie 2019 și se va încheia în martie 2021, fiecare dintre operațiuni având scadența la doi ani.

Aceste noi operațiuni vor contribui la menținerea unor condiții favorabile de creditare bancară și a transmisiei fără sincope a politicii monetare.

În cadrul OTRTL-III, contrapartidele vor avea dreptul să împrumute până la 30% din stocul de împrumuturi eligibile valabil la data de 28 februarie 2018 la o rată indexată la rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare pe durata de desfășurare a fiecărei operațiuni.

La fel ca în cazul programului OTRTL în curs, OTRTL-III va include stimulente integrate pentru a menține condiții favorabile de creditare. Mai multe detalii privind termenii exacți ai OTRTL-III vor fi comunicate în timp util”, a anunțat BCE.

Operațiunile de creditare ale Eurosistemului vor continua să fie efectuate sub forma unor licitații cu rată fixă a dobânzii și alocare integrală atât timp cât va fi necesar și cel puțin până la încheierea perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii care începe în luna martie 2021, potrivit băncii.

Tot astăzi, Consiliul Guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, −0,40%.

Consiliul guvernatorilor anticipează, în prezent, menținerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale cel puțin până la sfârșitul anului 2019 și, în orice caz, atât timp cât va fi necesar pentru a asigura convergența în continuare susținută a ratelor inflației către niveluri inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *