Skip to content
Finanțe/Bănci Știri

BCR se alătură protestului ”România vrea autostrăzi”

Banca Comercială Română (BCR), membră a grupului financiar austriac Erste, a anunţat, vineri, că se alătură protestului ”România vrea autostrăzi”.

Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că participă la protestul ”România vrea autostrăzi” şi întrerup activitatea, vineri, timp de 15 minute, la ora 15.00.

Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului, inaugurează, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova. PSD anunţă că „Autostrada Moldovei începe azi!”, în ziua în care are loc protestul „România vrea autostrăzi”.

”România are nevoie de autostrăzi. Şi de o bancă pregătită să le finanţeze. #şînoi”, a anunţat banca, pe pagina de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că este alături de participanţii la protestul „România vrea autostrăzi”. „Vreau să ştie protestatarii că sunt alături de ei şi eu”, a spus preşedintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *