Skip to content
Politică

Bebeluș și un bolnav de cancer, cu risc de septicemie din cauza unui săpun lichid

Un bebeluş şi un bolnav de cancer internaţi la Spitalul Elias s-au infectat, riscând să intre în şoc septic, din cauza unui săpun lichid folosit de personalul unităţii, care era contaminat masiv, a declarat pentru mediafax directorul medical Dana Safta.

Suspiciunea de infecţie cu bacteria Serratia a fost identificată la 30 iulie, la un copil născut prematur şi la un bolnav de cancer, ambii având imunitate scăzută.

Ne-am întrebat de unde putea să apară infecţia cu Serratia. Fireşte că ne-am dus cu gândul la săpunul dezinfectant, săpun lichid, pe care îl avem în dotare din martie 2014,câşigător la licitaţia pentru materiale de dezinfecţie”, a spus directorul medical de la Spitalul Elias, Dana Safta.

Ea a mai precizat că produsul era folosit de personalul medico-sanitar, inclusiv de cel din sălile de operaţie – chirurgi, asistente de sală, medici anestezişti – aceştia din urmă trebuind, conform indicaţiilor de folosire a săpunului, să îl aplice de două ori pe mâini, înainte să îşi pună mănuşile din latex.

Imediat după apariţia suspiciunii, au fost recoltate probe din toate flacoanele aflate în uz, precum şi din unele care erau sigilate.

Ele se aflau în curs de utilizare pretutindeni: în blocul operatoriu, în secţiile care au paturi şi pacienţi, în cabinetele de examinare, în laboratoare, pretutindeni. Surpriză maximă: în toate aceste flacoane a fost identificată Serratia„, a spus Safta.

Au fost apoi trimise la Institutul Cantacuzino probe din toate cele 34 de flacoane aflate în uz şi din patru flacoane sigilate, alese întâmplător şi s-a confirmat existenţa aceloraşi tulpini în toate probele.

Produsul a fost retras imediat. „Am retras tot lotul din secţii, şi ce era deschis, şi sigilat, dar şi dispozitivele prin care ajungea săpun în secţii. Am luat probe din toate sistemele şi erau contaminate. Am sistat distribuirea săpunului prin aceste sisteme. Am avut în contract peste 2.000 de flacoane, din luna martie. Ştiu că am returnat 241 de flacoane, câte mai erau sigilate în depozitul de materiale. Va trebui să schimbăm toată tubulatura, vom vedea cine va pălti daunele. Discutând despre problema noastră, am aflat că a fost depistată şi la Târgu Mureş, şi la Târgovişte, şi la Focşani. Deci probabil că (săpunul, n.r.) este distribuit în mai multe locuri în sistemul sanitar românesc. Modul în care noi ne cumpărăm materialele, care rezultă dintr-o licitaţie, la preţul cel mai mic, netestate (de spital, n.r.), ne duc la asemenea incidente”, a mai spus Safta, adăugând că produsele respective sunt autorizate de laboratoare mari, relatează digi24.ro.

În urma sesizărilor, în 29 septembrie, Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis o notă către toate spitalele din ţară prin care a cerut retragerea din uz a săpunului Maxil.

Un flacon de un litru din acest săpun costă 18 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *