Skip to content
Sport

Becali, pârât la Comisia de Disciplină în urma declaraţiilor sexiste

Gigi Becali este din nou în prim plan după ce a făcut unele declaraţii sexiste, spunând că în cazul în care UEFA îi va cere să înfiinţeze o echipă de fete va ieşi din fotbal. Secretarul general al FRF, Radu Vişan, a făcut vineri o sesizare la Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal.

“Federaţia Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament şi astfel de declaraţii (care nu sunt demne de a fi reproduse) despre un sport aflat în continuă dezvoltare în ţara noastră. Fotbalul feminin cunoaşte o creştere impresionantă în ultimii ani, nu doar în România, ci şi la nivel mondial. Iar obiectivul FRF este ca fotbalul feminin să devină în cel mai scurt timp sportul feminin de echipă cel mai practicat în România. În acelaşi timp, FRF le reaminteşte tuturor celor implicaţi în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranţa şi rasismul nu sunt acceptate”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul FRF.

Cand a fost întrebat ce va face dacă fi obligat să înfiinţeze o echipă feminină de fotbal, Becali a spus că se va retrage pentru că femeile nu sunt făcute să practice un astfel de sport: “Mă retrag din fotbal. Cum adică? Faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Mai fac şi eu păcatele mele, unele lucruri, de idolatrie, mai am… Dar lucru nefiresc nu fac. Asta-i aliniere la ideile lui Satan. Femeile pot juca handbal, baschet, dar cum să joace femeia fotbal? Ce e aia să joace femeia fotbal? Ea nu e făcută, în plus de asta, mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal, ţâţe, altele şi altele, nu mă mai face să vorbsc prostii! Femeia a fost făcută de Dumnezeu din bărbat şi pentru bărbat. Ea a fost făcută frumoasă, formele ei te atrag, ea a fost făcută să fie atras bărbatul de ea. Atunci noi batjocorim formele femeii, pe care le-a făcut Dumnezeu ca să-l atragă pe bărbat. Noi o schimonosim pe femeie dacă o punem să joace fotbal. Ca şi cum o pui pe femeie să facă box. Iar o schimonosim pe femeie. Handbalul e frumos, baschetul e frumos, voleiul e frumos. numai că fotbaul şi boxul o schimonosesc pe femeie.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *