Latifundiarul Gigi Becali și-a trecut în CV-ul de pe site-ul Camerei Deputaților distincția „Cel mai bogat român”, primită în 2008 de la o revistă cu profil economic. Becali a fost ales deputat AUR în această legislatură.
Becali, distincția „Cel mai bogat român”
La rubrica „Distincții, decorații”, în CV-ul său oficial scrie: „2008 – «Cel mai bogat român» – Top 300, Revista «Capital»”. Pe site se menționează însă că au fost preluate datele oferite de Becali în ianuarie 2013, când a ajuns deputat PNL cu ajutorul lui Crin Anonescu și al USL. În mai 2013, el a fost condamnat definitiv și a ajuns la pușcărie.
În legislatura 2024-2028, Becali a fost trimis de AUR în comisia juridică, deși a absolvit doar liceul și are trei condamnări penale. El a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în sechestrării celor care i-ar fi furat mașina, trei ani cu executare în dosarul schimbului fraudulos de terenuri cu ministerul Apărării și încă trei ani cu executare în dosarul „Valiza”, pentru că ar fi oferit suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de la U Cluj în caz că nu pierdeau întâlnirea cu CFR Cluj. A stat efectiv la închisoare doar 22 de luni.
Deputatul AUR Gigi Becali a relatat recent e cum a ajuns în anul III de facultate fără să treacă pe acolo. „M-am înscris acolo, luam note și de 9”, a spus el, într-o declarație făcută pe holurile Parlamentului. Însă latifundiarul din Pipera a spus că asta s-a petrecut în 2004, iar faptele s-au prescris.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News