Skip to content
Sănătate

BEI alocă 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova

Ministerul Sanatatii

Ministerul Finanţelor anunţă că a primit de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova, unitate medicală care urmează a fi finalizată până în 2027.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Christian Kettel Thomson, au discutat, luni, la sediul instituţiei, despre modalităţile de a operaţionaliza cât mai rapid şi eficient contractul de finanţare a noului Spital Regional de la Craiova, în valoare de 368 de milioane de euro. Împrumutul este al treilea din seria finanţărilor acordate de BEI în perioada 2021-2022 pentru sprijinirea construcţiei spitalelor regionale de urgenţă din România, după investiţiile în spitalele regionale de urgenţă din Iaşi şi Cluj, în valoare totală de 555 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul de Finanţe.

Contractul de finanţare a fost semnat, din partea României, de Adrian Câciu, ministrul Finanţelor şi Guvernator BEI, şi de Christian Kettel Thomson, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.

Noul spital din Craiova, care se preconizează a fi finalizat până în 2027, va oferi servicii medicale de ultimă generaţie, inclusiv tratament pentru cancer, traume şi asistenţă maternală. „Banca Europeană de Investiţii este un partener cheie pentru investiţiile în domeniul medical din România. Este o investiţie în oameni şi pentru oameni. Peste 1,9 milioane de persoane din sud-vestul României vor beneficia de servicii medicale de calitate în urma construirii noului Spital Regional din Craiova. Unitatea va avea 807 paturi pentru spitalizări şi 130 de paturi şi tărgi pentru tratamente ambulatorii şi va oferi servicii medicale de ultimă generaţie, inclusiv tratamente pentru cancer, traume şi asistenţă maternală. De asemenea, după finalizarea noului spital sperăm să creăm peste 3.000 de noi locuri de muncă”, a declarat Adrian Câciu, citat în comunicat.

„Investiţiile în sănătate sunt în beneficiul tuturor. Banca Europeană de Investiţii este încântată să sprijine noul spital regional din Craiova prin cel mai mare împrumut pe care l-am acordat vreodată pentru investiţii în domeniul sănătăţii în România. Această nouă investiţie, consolidată de sprijinul consultativ şi de asistenţa tehnică oferite de Centrul european de consultanţă pentru investiţii, vine după sprijinul recent acordat de BEI pentru noile spitale regionale din Iaşi şi Cluj”, a declarat, la rândul său, Christian Kettel Thomson, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre alte potenţiale oportunităţi de colaborare, inclusiv, despre un împrumut 50 milioane de euro pentru realizarea unor investiţii din domeniul siguranţei rutiere.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deţinută de statele membre ale acesteia. Aceasta pune la dispoziţie finanţări pe termen lung pentru investiţii solide, în scopul de a contribui la realizarea obiectivelor politice ale UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *