Skip to content
Externe

Belarusul a condamnat-o la 6 ani de închisoare pe Sofia Sapega, iubita jurnalistului Roman Protasevici

facebook

Tribunalul regional din Grodno a condamnat-o vineri pe Sofia Sapega, iubita disidentului Roman Protasevici la şase ani de închisoare, relatează centrului „Vesna” pentru drepturile omului din Belarus, citat de agenția Interfax.

Sapega a fost arestată alături de Protasevici în data de 23 mai a anului trecut după deturnarea de către autoritățile de la Minsk a unei curse a companiei aeriene Ryanair care se îndrepta spre Lituania.

Autoritățile de la Minsk au forțat avionul Ryanair să aterizeze pe aeroportul din capitala bielorusă, unde cei doi au fost reținuți.

Sapiega a fost ținută în centrul de arest preventiv al KGB-ului din Belarus, fiind transferată apoi în arest la domiciliu pe 24 iunie 2021 după ce pe 31 mai autoritățile bieloruse au anunțat că o vor pune sub acuzare în țară, ea fiind o cetățeană rusă.

Acuzațiile aduse de Belarus Sofiei Sapega

Procurorii bieloruși au anunțat în cele din urmă în luna decembrie că ea a fost pusă sub acuzare în temeiul a șapte articole din Codul Penal al Belarusului:

violență sau amenințarea cu violență împotriva unui angajat al organelor de afaceri interne;

imixtiune în activitatea unui angajat al organelor de afaceri interne;

violență sau amenințarea a unui funcționar care îndeplinește atribuții de serviciu sau a altei persoane care îndeplinește o îndatorire publică;

incitare la ură sau discordie;

acțiuni ilegale în legătură cu informațiile despre viața privată și datele cu caracter personal;

obstrucționarea activității profesionale legitime a unui jurnalist;

amenințare împotriva judecătorului sau evaluatorului.

Procesul acesteia a început la sfârșitul lunii martie. Agenția Interfax notează că Sapega i-a trimis o cerere de clemență președintelui bielorus Alexandr Lukașenko.

Tânăra născută în 1998 este o cetățeană a Rusiei, ea urmând cursurile Facultății de Drept a Universității Europene de Studii Umaniste din Vilnius înainte de arestare.

Deși este o cetățeană rusă, Moscova nu a făcut deocamdată niciun apel pentru grațierea sa sau alte demersuri de eliberare a ei.

Soarta lui Roman Protasevici, necunoscută de aproape un an

Despre Roman Protasevici, disidentul bielorus care a fondat canalul Nexta TV, nu se mai știe nimic din luna iunie a anului trecut, când autoritățile bieloruse au anunțat că acesta a fost mutat în arest la domiciliu.

În 2019, Protasevici a fugit din Belarus, de teamă că va fi arestat, însă a continuat să critice regimul lui Lukașenko din exil, în Lituania.

Jurnalistul riscă 15 ani de închisoare pentru acuzațiile de organizare a protestelor masive care au izbucnit după alegerile prezidențiale bieloruse din august 2020, pe care Lukașenko susține că le-a câștigat cu aproape 80% din voturi.

Uniunea Europeană și alte state occidentale nu au recunoscut scrutinul despre care se crede că a fost fraudat la o scară masivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *