Skip to content
Europa

Belgia, a doua ţară europeană care interzice zborurile din Marea Britanie în urma descoperirii unei noi tulpini de coronavirus

flickr.com
" "

Belgia va interzice, din precauţie, zborurile care vin din Marea Britanie, începând de la miezul nopţii, pentru cel puţin 24 de ore, a anunţat premierul Alexander De Croo la postul VRT, potrivit La Libre, conform adevarul.ro.

Sunt suspendate şi cursele feroviare Eurostar venite din Marea Britanie. Măsura este valabil iniţial 24 de ore, deoarece încă este analizată de specialişti situaţia cu privire la noua tulpină a coronavirusului.

" "
" "

„Nu avem un răspuns concludent”, a afirmat De Croo. Acest anunţ al belgienilor vine la câteva ore după ce în Olanda a intrat în vigoare măsura de interzicere a zborurilor din Marea Britanie, de teama noii tulpini a coronavirusului.

În Olanda, măsura este valabilă cel puţin pentru restul anului. Premierul britanic Boris Johnson a declarat, sâmbătă, că noua tulpină a coronavirusului este cu până la 70 la sută mai transmisibilă şi a renunţat la planurile de relaxare a măsurilor pe cinci zile, relaxarea limitându-se la o zi pentru zonele care nu sunt de cel mai înalt risc.

În sud-estul Angliei, inclusiv la Londra, nu va exista o relaxare, ci dimpotrivă, măsurile au fost înăsprite.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *