Belgia are, începând de miercuri, 6 septembrie, ambasadă în R. Moldova. Misiunea a fost inaugurată la Chişinău, în prezenţa şefei diplomaţiei belgiene, Hadja Lahbib, şi a omologului său moldovean Nicu Popescu, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău.
Cei doi oficiali au susţinut o conferinţă de presă, în care au declarat că noua ambasadă va facilita relaţiile comerciale dintre cele două ţări şi va întări relaţiile bilaterale.
„Avem o relaţie mai apropiată ca niciodată dintre Republica Moldova şi Belgia, şi vrem să contribuim la fortificarea acesteia. Ne dorim să avem relaţii bune cu toate statele membre ale Uniunii Europene şi prezenţa Belgiei la Chişinău ne va permite să avansăm în acest domeniu. Astăzi, am abordat subiecte esenţiale legate de relaţiile noastre bilaterale şi în primul rând am discutat despre aspiraţiile europene şi procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Beneficiem de sprijinul şi angajamentul Belgiei, dar şi de determinarea doamnei ministru de a ajuta Republica Moldova. Am prezentat în linii mari informaţii despre etapa la care se află Republica Moldova în procesul de îndeplinire a recomandărilor Comisiei Europene’, a spus Nicu Popescu.
Şeful diplomaţiei de la Chişinău a subliniat că R. Moldova mizează pe ajutorul Belgiei în procesul de aderare, cu atât mai mult că acest stat va prelua preşedinţia UE.
La rândul său, ministrul belgian pentru afaceri externe, europene, comerţul extern şi instituţii federale culturale, Hadja Lahbib, a declarat că, în calitate de ţară ce va prelua preşedinţia UE, Belgia va rămâne pe deplin implicată în susţinerea parcursului european al Moldovei. Ea a felicitat autorităţile pentru curajul cu care fac faţă provocărilor generate de războiul din Ucraina şi le-a asigurat de susţinere în acest proces.
Acordarea statutului de ţară candidată la aderare, anul trecut, reprezintă un semnal al Uniunii Europene de implicare în viitorul R. Moldova, a adăugat oficialul european, subliniind că Belgia se pronunţă pentru reglementarea pe cale paşnică a conflictului transnistrean.
Relaţiile diplomatice dintre R. Moldova şi Regatul Belgiei au fost stabilite în martie 1992.
În iunie anul acesta, Olanda şi-a inaugurat misiunea diplomatică la Chişinău, iar de curând Grecia şi-a făcut publică intenţia de a deschide o ambasadă în R. Moldova.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News