Benjamin Netanyahu declară stare de urgență. Incendiile pun în pericol regiuni întregi din Israel

Sursa foto: X

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat stare de urgență în contextul incendiilor de vegetație începute miercuri. Autoritățile au evacuat populația din zonă, au închis drumurile și ceremoniile dedicate Zilei Independenței au fost anulate, notează The Guardian.

Miercuri au început puternice incendii de vegetație de-a lungul autostrăzii ce leagă Ierusalimul de Tel Aviv. Poliția a închis ruta principală, iar mii de locuitori din comunitățile apropiate au fost evacuați de urgență. Vânturile puternice au alimentat focul și au forțat anularea ceremoniilor dedicate celei de-a 77-a aniversări a fondării statului Israel. În locul ceremoniei oficiale cu torțe, a fost difuzată o înregistrare.

Președintele Isaac Herzog a legat incendiile de criza climatică globală, avertizând că „nu o putem ignora”. În același timp, tensiunile politice rămân ridicate, alimentate de proteste recente, nemulțumiri legate de gestionarea situației ostaticilor din Gaza și atacuri ale extremiștilor de dreapta în timpul evenimentelor de comemorare.

Peste 160 de echipaje la sol și 12 aeronave lucrează pentru a controla incendiile. Armata israeliană a desfășurat vehicule de inginerie pentru a crea bariere de protecție, iar aviația militară a aruncat sute de tone de substanțe de stingere pentru a opri propagarea focului. Alte aeronave de stingere sunt așteptate din țări europene precum Croația, Franța, Italia, România și Spania.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: