Biden a hotărât să rămână în SUA din cauza uraganului Milton. Ce deplasari importante a anulat președintele american

Sursă foto: thenation.com

Preşedintele american Joe Biden își amână deplasările prevăzute la sfârşitul săptămânii în Germania şi Angola „având în vedere traiectoria şi forţa prognozate pentru uraganul Milton”, a anunţat Casa Albă la data de 8 octombrie, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Președintele Statelor Unite ale Americii a decis să își amâne deplasările în Germania şi Angola până la o dată neprecizată, cu scopul de a „superviza pregătirile şi răspunsul” la uraganul Milton, care urmează să ajungă în Florida miercuri, 9 octombrie, a transmis Casa Albă.

Subiectul catastrofelor naturale a devenit un punct central în dezbateri politice, cu mai puțin de o lună înainte de scrutinul prezidențial din SUA, în care actuala vicepreședintă Kamala Harris se va confrunta cu fostul președinte republican Donald Trump.

Susținătorii lui Trump au lansat atacuri dure asupra lui Joe Biden şi Kamala Harris, prin care îi acuză de lipsa mobilizării resurselor necesare pentru a face față uraganului Helen, care a devastat recent zone din sud-estul Statelor Unite, în Florida, Georgia și Carolina de Nord.

Biden era așteptat joi, 10 octombrie, pentru o vizită de stat la Berlin, în cadrul căreia ar fi trebuit să se întâlnească cu trei lideri europeni, cu cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer. Cei patru urmau să participe în aceeaşi zi la un summit al aliaţilor Ucrainei, la baza aeriană americană de la Ramstein, Germania, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Vizita lui Biden în Europa ar fi fost o oportunitate crucială de a-i liniști pe aliații îngrijorați de o posibilă victorie a lui Trump la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie.

După încheierea deplasării în Germania, președintele Statelor Unite urma să călătorească la Angola, pentru a-şi respecta promisiunea de a ajunge în Africa măcar o dată înainte de încheierea mandatului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: