Biden a numit o miliardară, fostă ministră a comerțului, responsabilă pentru „reconstrucția economiei ucrainene”

Joe Biden a anunțat, joi, că Penny Pritzker, fostă secretară a comerțului în al doilea mandat prezidențial al lui Barack Obama, a fost numită în funcția nouă de reprezentantă specială pentru reconstrucția economiei Ucrainei. „Împreună cu guvernul ucrainean, precum şi cu aliaţii SUA, instituţiile financiare internaţionale şi sectorul privat, dna Pritzker va conduce eforturile Statelor Unite de a ajuta la reconstrucţia economiei Ucrainei”, a transmis preşedintele american într-un comunicat. Pritzker, o miliardară americană care a participat în administrația Obama ca secretară a comerțului, „va ajuta guvernul ucrainean să întreprindă toate reformele necesare pentru a-și consolida economia”, devastată de invazia rusească lansată de Putin în februarie 2022, conform comunicatului lui Biden. Aceasta este o prioritate a administraţiei americane, într-un moment în care îngrijorarea creşte în jurul subiectului corupţiei din Ucraina. Pritzker va fi responsabilă de „mobilizarea investiţiilor publice şi private, definirea priorităţilor donatorilor şi va lucra pentru deschiderea pieţelor de export şi a afacerilor forţate să se închidă de atacurile brutale ale Rusiei”, a adăugat preşedintele american. Banca Mondială a estimat că Ucraina va avea nevoie de peste 400 de miliarde de dolari pentru reconstrucţie. Într-un recent raport, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a cerut o reconstrucţie care să modernizeze economia Ucrainei, întărind sectorul privat, precum şi protecţia împotriva corupţiei. La o conferinţă la Londra în iunie, Statele Unite au promis 520 de milioane de dolari pentru a sprijini infrastructura energetică a Ucrainei, un angajament separat de cele peste 43 de miliarde de dolari oferite de guvernul de la Washington în ajutor de securitate.

Citește mai mult pe www.digi24.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: