Biden îi cere „într-o convorbire privată” lui Netanyahu să protejeze civilii în Fâşia Gaza

Sursă foto: The times of Israel

Preşedintele american Joe Biden îi cere premierului israelian Benjamin Netanyahu ”să protejeze” civilii în Fâşia Gaza, unde Israelul îşi continuă bombardamentele şi ofensiva terestră, anunţă Casa Albă, relatează AFP.

”Preşedintele (american Joe Biden) a subliniat nevoia crucială de protejare a populaţiei civile, inclusiv a celor care controbuie la operaţiuni de ajutor umanitar, şi importanţa de a le permite civililor să părăsească în securitate zonele în care continuă să se desfăşoare lupte”, a anunţat într-un comunicat, sâmbătă, preşedinţia americană.

Joe Biden l-a sunat pe Benjamin Netanyahu sâmbătă, la o zi după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care ”cere tututor părţilor să autorizeze şi faciliteze trimiterea imediată, sigură şi fără oprelişti a unui ajutor umanitar la scară mare” în Fâşia Gaza, fără să îndemne la un armistiţiu între Israel şi Hamas.

Şeful statului american declara anterior unor jurnalişti, la Casa Albă, că a purtat o ”discuţie lungă” cu premierul israelian, pe care a catalogat-o drept ”o conversaţie privată”.

”Eu n-am cerut un armistiţiu”, a răspuns Biden unor întrebări.

Casa Albă scrie în comunicat că cei doi lideri au discutat despre ”obiectivele şi fazarea” campaniei militare israeliene în Fâşia Gaza şi despre probleme de securitate.

Cel puţin 20.258 de persoane – majoritatea copii, adolescenţi şi femei – au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene, potrivit Hamas.

Războiul a fost lansat ca represalii israeliene faţă de un atca fără precedent, la 7 octombrie, al mi şcării islamiste palestiniene Hamas în Israel, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi pe teritoriul israelian, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza ultimelor date israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice şi aduse în Fâşia Gaza.

Ajutorul umanitar – a cărui intrare în Fâşia Gaza este controlată de Israel – soseşte cu pipeta din Egipt şi pe la postul de frontieră Kerem Shalom, însă este cu mult sub nevoile uriaşe din enclava palestiniană devastată în peste două luni de bombardamente.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: