Skip to content
Cultura Societate

Bienala de Arhitectură de la Veneţia – Concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România începe în 25 noiembrie

news.ro

Concursul naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia începe pe 25 noiembrie, iar Uniunea Arhitecţilor din România acordă trei premii în valoare totală de 14.500 de lei, scrie News.ro.

Concursul public de creaţie este deschis participării autorilor individuali sau reuniţi în grupuri, ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizaţii neguvernamentale), fiind lansat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România.

Proiectul care va reprezenta România la cea de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, la secţiunea Participări Naţionale, se va realiza în două spaţii expoziţionale: Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Ediţia din 2020 a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia se va desfăşura în perioada 23 mai – 29 noiembrie 2020, cu previzionare pentru specialişti şi presă în zilele de 21 şi 22 mai 2020.

Tema celei de-a 17-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, lansată de către curatorul acestei ediţii, Hashim Sarkis – „How we will live together“ („Cum vom trăi împreună?“), aduce în discuţie problema extinderii diviziunilor politice şi accentuarea inegalităţilor economice la nivel global, lansând către arhitecţi un apel de a concepe spaţii în care să putem trăi împreună.

Participanţii la concurs au responsabilitatea de a urmări website-ul oficial al Bienalei – www.labiennale.org şi de a se informa asupra temei lansate pentru cea de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la biennale di Venezia: www.labiennale.org/en/news/biennale-architettura-2020-how-will-we-live-together

Pentru a participa la concursul naţional, solicitantul trebuie să depună un proiect care să conţină documentaţia obligatorie prevăzută în Regulamentul de organizare a concursului, afişat pe paginile de internet ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (www.cultura.ro), Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), Institutului Cultural Român (www.icr.ro) şi Uniunii Arhitecţilor din România (www.uniuneaarhitectilor.ro).

Concursul se va desfăşura în două etape : prima etapă, cu un rol de definire a conceptului curatorial şi a conţinutului, va fi urmată de selectarea finaliştilor clasaţi pe primele trei locuri, în ordinea punctajelor obţinute, care vor fi invitaţi să detalieze aspectele tehnice ale proiectului în etapa a doua de concurs.

Înscrierea la Concurs se va realiza fără taxă, prin depunerea documentaţiilor la sediul Uniunii Arhitecţilor din România, strada Jean Louis Calderon nr. 48, sector 2, cod 020038, Bucureşti, sau prin transmiterea acestora prin poştă sau curier la aceeaşi adresă, până la data de 25 noiembrie 2019, ora 14.00. Proiectele transmise prin e-mail sau fax, cele incomplete, cele care nu respectă cerinţele impuse de organizatori şi cele care vor ajunge la Uniunea Arhitecţilor din România la o dată ulterioară celei menţionate, indiferent de modalitatea de transmitere, nu vor fi luate în considerare.

Uniunea Arhitecţilor din România va acorda următoarele premii, pentru primele trei proiecte clasate în Etapa a II-a a concursului: Premiul I, pentru proiectul câştigător, în valoare de 6.500 lei/net; Premiul II, în valoare de 4.500 lei/net; Pemiul III, în valoare de 3.500 lei/net.

În vederea îndeplinirii scopului concursului, vor fi constituite o Comisie de selecţie şi o Comisie de soluţionare a contestaţiilor, ce vor fi aprobate prin Ordin al Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Nu pot participa la concurs persoanele care au participat la organizarea sa, la elaborarea regulamentului, angajaţi ai instituţiilor organizatoare, membrii comisiei de selecţie şi cei ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor sau rude şi afini ai acestora, până la gradul al doilea inclusiv, respectiv asociaţii din firmele/ONG-urile în care membrii comisiei de selecţie, ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor deţin funcţii de conducere. Membrii comisiilor nu pot primi misiuni profesionale legate de elaborarea proiectelor care vor fi înscrise în concurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *