Bihor: CJ a desemnat constructor pentru parcurile industriale din Aleșd și Beiuș – investiție de 40 milioane lei

Sursa: media.pnl.ro

Consiliul Județean Bihor a desemnat constructor pentru realizarea parcurilor industriale din Aleșd și Beiuș. Investiția se ridică la 40 milioane lei, iar fondurile sunt asigurate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.

„Parcurile Științifice cu Specializare Inteligentă Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei sunt o rețea de parcuri industriale pe care Consiliul Județean Bihor le dezvoltă în afara Municipiului Oradea, în localități aflate la 40-50 de kilometri, în așa fel încât oamenii care locuiesc în aceste zone să aibă locuri de muncă cât mai aproape de casele lor și să nu mai fie nevoiți să facă naveta”, a transmis Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

„Realizarea infrastructurii de suport presupune amenajarea accesului, asigurarea rețelei de drumuri interioare, asigurarea alimentării cu apă, alimentarea cu energie eletrică, realizarea rețelei de distribuție cu gaze naturale, asigurarea iluminatului public etc. Pentru aceste investiții au fost încheiate parteneriate între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile celor patru localități”, a adăugat conducerea CJ Bihor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL