Bihor: conducerea Consiliului Județean prevede pentru 2024 un buget al investițiilor în valoare de 2.1 miliarde lei

Sursă foto: Facebook/ Consiliul Judeţean Bihor

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, alături de Călin Gal, vicepreședintele administrației județene, au vorbit despre proiectul de buget pentru anul 2024. Liberalii au precizat că prevăd un buget în valoare de 2.5 miliarde lei, iar 2.1 miliarde vor fi alocate investițiilor.

„Bugetul de investiții este motorul de dezvoltare a județului. Acesta a început să crească din 2021, odată cu reducerile de personal și reorganizarea activității Consiliului Județean Bihor. În 2022 am avut o altă creștere importantă, de la 197 la 288 milioane, cu aproape 50% a bugetului de dezvoltare față de anul precedent, iar anul trecut am avut un salt uriaș, de aproape 300%, la 1,1 miliarde lei, odată cu derularea marilor proiecte cu fonduri europene. Pentru anul acesta avem previzionat un buget de peste 2,1 miliarde lei”, a transmis Călin Gal.

Cele mai multe fonduri vor fi alocate pentru proiecte din domeniul infrastructurii, acestea având o valoare de 1.7 miliarde lei în 2024. Conducerea Consiliului Județean Bihor a precizat că cea mai importantă componentă pentru dezvoltarea județului sunt fondurile externe nerambursabile, instituția propunându-și atragerea a 1.78 miliarde lei de la Uniunea Europeană.

Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței proiectele care se vor finaliza în decursul anului 2024, cele care vor fi finalizate după anul curent, dar și cele care se vor demara în 2024.

Cele mai importante proiecte care se vor finaliza anul acesta sunt:

  • Centurile Beiuș, Aleșd, Oșorhei, Sântandrei, Nojorid și Sânmartin;
  • reabilitarea drumurilor județene Oșorhei – Copăcel și Almașu Mare – Sălaj;
  • microbuze electrice pentru școlile din județ;
  • reabilitarea Spitalului de Psihiatrie din Nucet.

Proiectele care se vor finaliza după anul 2024 sunt Inelul Rutier Metropolitan, reabilitarea drumului județean Salonta – Tinca și Parcurile de specializare inteligentă din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei, au transmis reprezentanții CJ Bihor.

Investițiile care se vor derula de-a lungul anului curent vor fi:

  • rețeaua de pasaje rutiere și pietonale din Oradea și Oșorhei;
  • Drumul Expres Arad-Oradea, proiect în valoare de 10.7 miliarde lei;
  • modernizarea drumului turistic Padiș – Ic Ponor;
  • modernizarea Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai.

„Aceste estimări trebuie tratate cu o anumită rezervă pentru că, așa cum a fost și anul trecut, sunt diferiți factori pe care noi nu îi putem controla: durata procedurilor de licitație, contestații, procese, șantiere arheologice, decizii guvernamentale sau alte situații”, a adăugat președintele Consiliului Județean Bihor.

Liderul liberal a precizat că proiectul de buget va fi supus votului în ședința ordinară a CJ Bihor din 31 ianuarie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: