Bihor: Consiliul Județean a lansat un program pentru dezvoltarea zonei rurale din județ

bihor
media.pnl.ro

Consiliul Județean Bihor a lansat un program care vizează dezvoltarea zonei rurale din județ prin cofinanțarea proiectelor de reabilitare a drumurilor comunale, potrivit media.pnl.ro.

„Mai exact, „Programul pentru asigurarea conectivității și dezvoltării zonei rurale din județul Bihor” are scopul de a sprijini autoritățile locale prin acoperirea parțială a costurilor lucrărilor de modernizare/ extindere/ lărgire a părții carosabile a drumurilor comunale.

Vor fi cofinanțate (1) drumuri comunale nemodernizate care asigură conectivitatea comunei cu drumurile județene sau naționale, (2) cele care asigură conectivitatea cu o altă comună unde se înregistrează valori mari de trafic sau (3) drumurile comunale care fac legătura cu investiții generatoare de locuri de muncă”, transmit reprezentanții CJ Bihor.

„De exemplu, drumul care leagă comuna Oșorhei de Ineu, între localitățile Husasău de Criș și Fughiu, este asfalt, dar pe o lățime care nu permite trecerea a două mașini concomitent. Având în vedere că atunci când trec două mașini, una trebuie să iasă de pe carosabil, s-au format gropi și e un pericol destul de mare de accidente.

Un alt exemplu îl reprezintă acele investiții care înseamnă un sprijin important pentru comunitățile locale, mă refer la numărul de locuri de muncă, la procesarea și valorificarea produselor agricole. Accesul către unele locații este foarte greoi, sunt drumuri sparte, de pământ”, adaugă Ilie Bolojan, președintele administrației județene din Bihor.

Consiliul Județean Bihor va aloca anual un buget în valoare de 1.000.000 euro pentru a susține mediul rural.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: