Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan (PNL), reales în această funcţie în 9 iunie, a depus, luni, jurământul de credinţă, împreună cu alţi 29 de consilieri judeţeni, în şedinţa de constituire a forului administrativ.
„Cei care am depus azi jurământul, atât eu, în calitate de preşedinte, dar şi membrii Consiliului Judeţean, sunt un rezultat al votului bihorenilor din data de 9 iunie, al votului de încredere pe care l-am primit. Având în vedere că am candidat după un mandat de preşedinte, rezultatul acestui vot, în ceea ce mă priveşte, este dat nu în urma unor promisiuni viitoare, ci al lucrurilor pe care Consiliul Judeţean Bihor le-a realizat în cei patru ani de mandat, a politicilor publice pe care le-am susţinut şi a activităţii Consiliului Judeţean Bihor. Şi pentru aceste lucruri se cuvine astăzi să aduc mai multe mulţumiri”, a declarat, după depunerea jurământului, Ilie Bolojan.
Evenimentul a fost deschis de către prefectul judeţului Bihor, Marcel Dragoş, care a dat citire ordinului de convocare a şedinţei de constituire al Consiliului Judeţean. Potrivit acestuia, Tribunalul Bihor a validat 30 de mandate din totalul celor 34.
Secretarul general al judeţului Bihor, Carmen Soltănel, a precizat că au fost invalidaţi patru consilieri, ca urmare a renunţării la mandat: Ilie Bolojan (PNL), Călin Gal (PNL), Bekesi Csaba (PSD) şi Vasile Felix Cosma (PSD). De asemenea, un consilier judeţean, Ştefan Corchiş, nu s-a prezentat la depunerea jurământului, fiind demisionar de drept.
A urmat alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean: Mircea Mălan şi Horea Abrudan (inspector şcolar general), ambii de la PNL, care au fost votaţi cu câte 25 de voturi „pentru”.
Viitorul Consiliu Judeţean pentru mandatul 2024 – 2028 este alcătuit din 18 consilieri PNL, şapte de la UDMR, şapte de la PSD şi doi de la AUR.
Vicepreşedintele Mircea Mălan s-a referit la programele de dezvoltare integrată a judeţului Bihor, cu proiectele mari şi cele multianuale ale Consiliului Judeţean.
„Vom continua împreună să acordăm o atenţie deosebită curăţeniei în judeţul nostru, după ce am făcut paşi împortanţi în acest mandat. Mai sunt lucruri de făcut, însă ne putem mândri că judeţul nostru este un exemplu de bună practică, fiind singurul judeţ din România unde se colectează deşeurile pe şase fracţii separat şi care are 16 centre de depozitare cu aport voluntar deja finalizate”, a menţionat Mircea Mălan.
La alegerile parlamentare din 1 decembrie, Ilie Bolojan candidează pentru un mandat în Senat şi, conform legii, va avea 30 de zile pentru a opta pentru una dintre cele două calităţi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News